Stire Cetatenesti

După un proces interminabil cu Poșta Română, Primăria Macea a început demolarea unei clădiri care punea în pericol siguranța copiilor

27.02.2020 ⋅ 0 comentarii

Zona centrală a localității Sânmartin este pe cale să își schimbe înfățișarea. După un proces interminabil cu Poșta Română, care a ajuns până la Curtea de Apel Timișoara, proces pe care l-a câștigat, cum era și normal, Primăria Macea a început demolarea unei clădiri, aflată chiar lângă Școala Gimnazială Sânmartin, clădire care punea în pericol siguranța copiilor, dar și a trecătorilor. 

„A început demolarea clădirii care se afla în vecinătatea şcolii din Sânmartin, aflată într-o stare avansată de degradare, un risc pentru siguranţa elevilor şi a cetăţenilor. După mai bine de doi ani în care Primăria Macea s-a judecat cu Poşta Româna (vecin al clădirii), care s-a împotrivit demolării acestei clădiri ca nu cumva să se prăbuşească poșta, în sfârşit am ajuns la faza de demolare. Din păcate va trebui să consolidăm noi unul din pereţii poștei şi o parte din acoperiş”, a anunțat primarul Ciprian Otlăcan. Acesta susține că lemnul rezultat din demolare, aflat într-o stare bună, va fi refolosit la alte obiective ale Primăriei. „Am propus Consiliului Local ca în locul clădirii demolate să realizăm o piaţă publică cu caracter multifuncţional (vânzare produse, loc de întâlnire publică/socializare, spaţiu pentru organizarea de evenimente, etc). Prin crearea acestei pieţe, dorim să lărgim zona centrală a localităţii Sânmartin, sporind astfel aspectul urbanistic al localităţii. Suprafaţa aproximativă a pieţei este de 800 mp. Piaţa va beneficia de loc pentru desfacerea produselor de către comercianţi, magazie şi spaţiu administrativ, grupuri sanitare, iluminat arhitectural, racord la apă, va fi pavată, prevăzută cu spaţii verzi şi băncuţe”, mai susține primarul.

Istoricul unui litigiu care a blocat un proiect timp de doi ani

Timp de doi ani, mai marii Poștei Române și cei ai Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale nu au făcut altceva decât să blocheze un proiect prin care zona centrală a satului Sânmartin urma să își schime fața. Aceștia au refuzat să-și dea acordul pentru demolarea unei clădiri care nu le aparține, dar care avea un perete comun cu sediul Poștei din Sânmartin, sediul lăsat în paragină de altfel.  „Comuna Macea deține în proprietate, în localitatea Sânmartin nr. 372, chiar în centrul localității,  o construcție care a avut destinaţia de «Cămin Cultural», edificată înainte de anul 1910, aflată într-o avansată stare de degradare. Din acest motiv clădirea nu mai este utilizată în prezent, fiind un real pericol pentru trecători, pentru elevii din localitatea care învață la școala din imediata apropiere a acestei clădiri și pentru oricine se aventurează să pătrundă pe sub porțile ei. Primăria comunei Macea a solicitat expertizarea tehnică a clădiri, expertiză care a concluzionat că se impune «autorizarea în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranţa prin demolare a construcţiei grav avariate a Căminului cultural din Sanmartin nr. 372».  În acest fel «se pune în aplicare unica soluţie de înlăturare a pericolului iminent din cauza unor cedări parţiale sau totale ale componentelor structurale puternic degradate, având in vedere costul prohibitiv al reabilitării și consolidării clădirii afectate de degradări majore». Clădirea este lipită de sediul Poștei din localitate, construcție care este și ea foarte deteriorată. Practic nu mai poate fi utilizată și de aceea de o bună bucată de vreme Poșta nu mai funcționează în locația respectivă. Pentru a  emite autorizația de demolare a clădiri proprietatea comunei Macea, primăria a solicitat de la Poșta Română, în calitatea sa de proprietar al imobilului învecinat,  «acordul» privind demolarea acestei construcții prin adresele nr. 12612/06 12 2017 și nr. 413/15 01 2018 și nr.9005/01 12 2018 (transmise Direcției Regionale de Poștă Timișoara). Prin adresa nr. 6695/05.10.2018 DRP Timișoara  arată că «nu este de acord cu demolarea clădirii», sec, fără un motiv anume”, declara în aprilie 2019 Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.

Acțiunea în instanță a fost promovată la începutul lunii noiembrie 2018, dar procesul s-a prelungit din cauză că Poșta Română a ținut ca orbu' de bâtă de punctul de vedere pe care l-a exprimat inițial. În încercarea de a grăbi desfășurarea evenimentelor, deputatul Glad Varga,  a adresat o întrebare pe această temă ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale. Răspunsul primit de la pesedistul Alexandru Petrescu, care a refuzat să ia în considerare toate argumentele de bun-simț invocate, nu a făcut însă decât să justifice refuzul șefilor Poștei.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro