Național Stire

Grupul de Comunicare Strategică: 42 de persoane sunt în carantină, iar 9.431 monitorizate la domiciliu

03.03.2020 ⋅ 0 comentarii

Un număr de 42 de persoane sunt în carantină "instituţionalizată" la nivel naţional, iar 9.431 sunt monitorizate la domiciliu, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Le recomandăm cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află.

În cursul zilei de ieri, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor pentru o persoană care, aflată în izolare, a părăsit domiciliul.

În țara noastră, până în prezent, 3 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, dintre care o persoană a fost declarată vindecată după ce testele realizate conform procedurilor medicale au fost negative.

Cele două persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă.

În cursul zilei de luni, 2 martie, la TelVerde dedicat informării despre noul Coronavirus, s-au primit 1081 apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecțiuni. Totodată, la numărul unic de urgență 112 au fost primite 73 apeluri.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiil... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății