Stire Cultura

Școala în vremea războiului

03.04.2020 ⋅ 0 comentarii

Au trecut mulți ani de când am citit-o pentru prima data, dar îmi amintesc foarte bine textul ei. Era în cărțile de literatură, nu știu acum dacă mai este în programa școlară. Despre schița lui Mircea Sântimbreanu ”Elev”, publicată în volumul ”Recreația Mare” apărut la București în anul 1965, este vorba.

Autorul vizitează muzeul de istorie iar la ieșire dorește să scrie câteva cuvinte în cartea de impresii. Răsfoind-o descoperă printre miile de semnături o filă redactată cu un scris care îi era cunoscut. Brusc recunoaște scrisul. Era al fostului său învățător Dumitru Mironescu.

Sântimbreanu rememorează prima întâlnire cu acesta. La prima lecție cu elevii săi, după ce constată lacunele acestora din cauza întreruperii cursurilor cauzate de război, învățătorul afirmă că vor trebui să muncească cu râvnă, fără preget pentru a recupera materia pierdută.

În momentul în care învățătorul își dă jos mantaua de pe umeri pentru a scrie la tablă, răsuflarea școlarilor s-a oprit dintr-o dată. Învățătorul nu avea mâna dreaptă, o pierduse pe front și scria extrem de greoi cu cea stângă. După câteva luni, învățătorul scria la tablă cu ușurință și elevii săi făcuseră progrese.

Spionându-l, elevii au aflat cum a reușit învățătorul lor să scrie cu mâna stângă. Toată școala era învăluită în întuneric dimineața înainte de începerea cursurilor. Doar la sala lor de clasă era lumină. Învățătorul lor era la tablă pe care o umpluse. S-a dat în spate să vadă cum arată totul. Nemulțumit fiind a spus un singur cuvânt rău. A șters totul și s-a apucat de scris. Din nou și din nou.

Cu râvnă și muncă multă nimic nu este imposibil de recuperat.

Refugiul unei Universități

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940 profesorii și studenții Universității din Cluj sunt nevoiți să se refugieze pentru a putea să își continue activitatea didactică. Patru Facultăți (Medicină, Drept, Filosofie și Litere) vor funcționa la Sibiu, iar Facultatea de Științe va fi găzduită la Timișoara. Universitatea astfel refugiată va avea activitate neîntreruptă pe toată perioada războiului.

Anul școlar 1943-1944 la Arad

Cursurile anului școlar 1943-1944 au început la data de 15 septembrie 1943. Exista pericolul ca bombardamentele anglo-americane să lovească orașul Arad, de aceea cursurile au fost oprite în primele zile din luna aprilie. Programa școlară nu a putut fi parcursă și s-a hotărât să fie recuperată în vară. Din păcate, în 3 iulie 1944 a avut loc un bombardament foarte mare asupra Aradului. În urma lui și-au pierdut viața 190 de persoane, au fost peste 640 de răniți și mai mult de 500 de familii au rămas fără adăpost.

La doar patru zile de la 23 august 1944, trupele germane vor bombarda cartierele Gai și Bujac.

Cursurile... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro