Vinerea Mare, ziua în care L-am răstignit pe Dumnezeu. Denia Prohodului, la Catedrala Veche din Arad
17.04.2020 ⋅ 0 comentarii
”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE de istorie și civilizație” (Grigorie T. Marcu- Procesul Mântuitorului)
Deloc întâmplător am ales ca la începutul fiecărui articol din Săptămâna Patimilor să punem citatul de mai sus. Pentru că dacă ”fiecare minut din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât secole de istorie și civilizație”, ce să însemne oare chiar ziua și ceasul în care omenirea L-a răstignit pe Dumnezeu?
Ziua în care ”Ai Săi” nu L-au primit; ”Ai Săi”, având posibilitatea alegerii, au ales un tâlhar spre eliberare, iar pe El L-au pus pe cruce; ”Ai Săi” L-au scuipat, lovit, pălmuit, umilit, batjocorit, fără vreun pic de milă; ”Ai Săi” au îngropat toate cele bune câte le făcuse lor, au îngropat recunoștința, mila, compasiunea, dreptatea, adevărul; ”Ai Săi” cereau răstignirea Lui Dumnezeu Cel răpus de iubire; ”Ai Săi” L-au răstignit. Iar de veacuri, noi toți facem asta.
Astăzi, oamenii din Duminica Floriilor au tăcut. Au tăcut, iar pietrele au strigat, crăpându-se la vederea Cuvântului pe Cruce, lumina s-a ascuns, nesuportând a vedea pe Dumnezeu răstignit, iar pământul s-a cutremurat. Oamenii au tăcut, natura s-a revoltat! Vinovata tăcere!
Tot astăzi, noi, cei ai timpului lui 2020 Îl prohodim. Deloc așa cum eram obișnuiți, cu lumânări în mâini și lacrimi purtate în Sfintele noastre biserici, ci de acasă adăugând acestora și dorul revederii.
”În mormânt, Viață!”. Denia Prohodului, la Catedrala Veche din Cetatea Aradului. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Denia Prohodului. Împreună cu ceilalți slujitori ai Sfântului Altar și împreună cu toți credincioșii care, deși absenți trupește din biserică, prezenți în duh, rugăciune și cântare.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre Mormântul Mântuitorului ca izvor de lumină și viață.
”În Biserica noastră Ortodoxă, în Sfânta și Marea Vineri sunt săvârșite mai multe sfinte slujbe între care Vecernia, în timpul căreia se așează în biserică Sfântul Epitaf (Icoana punerii Domnului în mormânt) și Utrenia în timpul căreia se cântă Prohodul Domnului.
Este ziua în care Domnul Hristos a fost răstignit pe Cruce și a murit pentru noi și a noastră mântuire.
Slujba Prohodului este un imn de înmormântare și în același timp, de nădejde și de laudă a Fiului lui Dumnezeu pentru iubirea Lui smerită și nemărginită față de noi. Slujba aceasta este o tânguire de îngropare ce o săvârșim în jurul icoanei Mântuitorului Hristos pus în mormânt. Este impresionantă prin conținutul și frumusețea ei, încât îmbină teologia cu poezia, așezându-ne în fața Celui necuprins, a Mântuitorului Hristos, Izvorul vieții veșnice, Care se află în mormânt.
Ne gândim cu toții în aceste momente, cum un mormânt poate să-L cuprindă pe Cel ce este viața lumii, prin Care toate s-au făcut, pe Cel ce ține milioanele de galaxii, pe Cel ce este Lumina lumii! „În mormânt viață; Pus ai fost, Hristoase”.
Taina crucii și a înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos ne descoperă smerenia, bunătatea și dragostea nesfârșite ale lui Dumnezeu.
Să înțelegem că Hristos Domnul respectă libertatea noastră încât S-a lăsat respins, batjocorit, omorât și înmormântat, tocmai pentru că iubirea Lui nu forțează pe nimeni.
Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos: „Chip de rob luând, S-a smerit pe Sine până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceasta Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui Nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele Lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor ... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății
