Stire Cultura

Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” Arad reia activitatea cu publicul

19.05.2020 ⋅ 0 comentarii

Biblioteca  Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad  își reia activitatea cu publicul, începând de miercuri, 20 mai 2020. Trebuie să spunem însă, că la acest moment asigurarea sănătății publicului și a angajaților este obiectivul prioritar al instituției noastre. De aceea, va fi o deschidere graduală, în etape și între anumite intervale orare. Astfel, se  vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în incinta bibliotecii. 

Așadar, în această primă fază, vor fi deschise publicului doar Secția Împrumut Carte pentru Adulți, Secția Împrumut Carte pentru Copii și Secția Artă. 

 Desigur, va fi un acces limitat, impus de condițiile speciale prin care trecem.

 Amintim doar câteva dintre acestea:

-Limitarea accesului publicului vizitator, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 metri între oricare două persoane sau 4 metri pătrați  pentru fiecare vizitator. 

-Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în bibliotecă. Menționăm că instituția noastră nu pune la dispoziția utilizatorilor măști medicale.   

-Vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu soluții avizate, puse la dispoziție la intrarea în incintă. 

-La intrarea în bibliotecă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de afecțiuni respiratorii (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). 

-Accesul în interiorul bibliotecii se va realiza după verificarea temperaturii (care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius). Astfel, nu va fi permis accesul simultan a mai mult de două persoane pentru fiecare  secție. 

Pentru a evita aglomerația și pentru a asigura o protecție atât pentru utilizatori, dar și pentru angajați recomandăm o programare telefonică sau prin email. Astfel, cititorii pot comunica titlurile solicitate, afla disponibilitatea acestora, dar și când pot veni la bibliotecă să ridice cărțile. 

Datele de contact sunt următoarele: 

Secția „Împrumut carte pentru adulți”, de la sediul central

Telefon:0257-256.510 interior 1, e- mail: adulti@bibliotecaarad.ro

Programul este de luni până vineri, între orele 10,00 – 13,00 și 14,00 – 17,00.

 Biroul „Animație culturală și împrumut carte pentru copii”

Telefon : 0257-256.510 interior 2 sau 

e-mail:animatie.culturala@bibliotecaarad.ro;  copii@bibliotecaarad.ro

Programul este de luni până vineri, între orele 10,00 – 13,00 și 14,00 – 17,00.

 Filiala Aurel Vlaicu, 

Telefon: 0257256512,  e-mail:  vlaicu@bibliotecaarad.ro 

Program... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro