Național Stire

Cei trei tineri uciși de comuniști în Munții Isvernei, comemorați la 71 de ani de la tragicul eveniment

06.07.2020 ⋅ 0 comentarii

Devenită deja o tradiție, prima duminică din luna iulie este este ziua în care sunt pomeniți cei trei tineri care au fost uciși în Munții Isvernei de către organele politice ale regimului comunist, în 31 martie 1949.

Anul acesta s-au împlinit 71 ani de la tragicul eveniment petrecut la Isverna când Eugen Bocârnea (student în anul III la Medicină în București), Ion Bocârnea și Gheorghe Eftimiu elevi în clasa a VIII-a la Liceul Traian) au fost ucişi de comunişti. Memoria lor a fost cinstită de comunitate care s-a rugat, duminică, împreună cu Episcopul Nicodim al Severinului, pentru odihna lor veşnică în Împărăţia Cerurilor, conform Episcopiei Severinului și Strehaiei. 

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit Parastasul pentru eroii anticomuniști și a fost prezentat contextul în care cei trei tineri şi-au pierdut viaţa. 

Din cauza abuzurilor cauzate de regimul comunist, tinerii au hotărât să se alăture grupului de partizani din Munții Mehedin­ţiului. Au ajuns în localitatea Prejna, unde au fost informați că sunt urmăriți. Din păcate, necunoscând zona s-au rătăcit prin munţi şi au ajuns la casa unui localnic, Pătruţ Pîrvănel, care a anunţat autorităţile.

Aceștia au fost conduşi într-o ambuscadă şi au fost împuşcaţi în cap, în data... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății