Stire

Bani de la stat pentru românii care vor să-şi izoleze casa şi pentru eficientizarea consumului de căldură şi curent

03.08.2020 ⋅ 0 comentarii


Românii care doresc să-și îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic vor putea accesa fonduri de la stat prin "Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice". Bani ar putea fi folosiți pentru achiziționarea de panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, pentru înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii, surse de iluminat cu LED sau pentru montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele). Finanțarea va putea fi de cel mult 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiției, potrivit avocatnet.ro.

Finanțarea nerambursabilă de cel mult 70.000 de lei se va acorda, conform ordinului, persoanelor fizice pentru creșterea energetice a eficienței locuinței (ce nu poate avea mai mult de trei niveluri) față de nivelul prezentat în cererea de finanțare, la modul concret, aceasta acordându-se pentru:

  • lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii);
  • lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum (cazane cu condensare, pompe de căldură, panouri solare termice, izolarea termică a conductelor, dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și prepararea apei calde de consum, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalației interioare etc.);
  • achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii;
  • lucrări de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii (înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED, utilizarea senzorilor de mișcare/ prezență sau programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire);
  • montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;
  • efectuarea unor cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor de mai sus (creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante, repararea acoperişului tip terasă/ şarpantă, demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/ terasa clădirii etc.);
  • elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte și după intervenție (maximum 1.500 de lei).

După cum scrie în ghid, finanțarea se va acorda o singură dată, doar pentru cheltuieli efectuate în cadrul locuințelor existente și nu se va acorda finanțare imobilelor aflate în construcție. De asemenea, pentru a putea primi bani de la stat, beneficiarul trebuie să instaleze echipamente și aparate electronice noi.

Pentru obținerea finanțării se va putea califica orice persoană fizică cu domiciliul în România, care este proprietar/ coproprietar al imobilului (construcţia pentru care solicită finanțare), care are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, care nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local și care nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Sursa: romaniatv.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro