Stire

Explozii puternice în Beirut: cel puțin 78 de morți și peste 4.000 de răniți. Miercuri, doliu național în Liban

05.08.2020 ⋅ 0 comentarii


Cel puțin 78 de oameni au murit și peste 4.000 au fost răniți, după exploziile devastatoare de marți din portul din Beirut. A doua explozie a provocat un imens nor de fum, potrivit imaginilor difuzate pe rețelele sociale la câteva minute de la producerea acestora. „Parcă s-a dezlănțuit iadul”, au spus martorii. Consiliul Suprem de Apărare, convocat de urgență de preşedintele libanez, Michel Aoun, recomandă Guvernului să decreteze stare de urgență. Miercuri a fost decretată zi de doliu național în memoria victimelor deflagrațiilor.

Bilanțul victimelor anunțat de autoritățile libaneze este în continuă creștere. Potrivit AP, au fost confirmate deja 78 de decese. Peste 4.000 de persoane au fost rănite. Exploziile devastatoare au provocat pagube de o amploare fără precedent în toate cartierele oraşului. Exploziile s-au produs în contextul în care se așteaptă verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri în 2005, relatează BBC.

 Potrivit unui nou bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii, cel puţin 73 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 3.700 au fost rănite.

Beirut este un „oraş sinistrat”, a anunţat marţi Consiliul Suprem de Apărare din Liban, din care fac parte preşedintele, premierul şi ministrul Apărării. 

Consiliul Suprem de Apărare din Liban „recomandă” guvernului să decreteze stare de urgenţă, potrivit agenţiei naţionale de informaţii ANI, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„O catastrofă majoră s-a abătut asupra Libanului”, a afirmat preşedintele Michel Aoun, la deschiderea reuniunii Consiliului.

Premierul libanez Hassan Diab a cerut marţi „ţărilor prietene” să ajute Libanul, în cadrul unei alocuţiuni televizate.

„Lansez un apel urgent tuturor ţărilor prietene şi celor care iubesc Libanul să ne fie alături şi să ne ajute să ne vindecăm rănile profunde. (...) Astăzi este o zi profund tristă și dureroasă. Beirutul este lovit de durere. Libanul se confruntă cu un dezastru. (...) Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu va trece fără ca cei responsabili să plătească. Cei responsabili de această catastrofă vor trebui să plătească preţul”, a avertizat premierul libanez.

Citeste continuarea pe : realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro