Național Religie Stire

Duminica a 9-a după Rusalii. Mâna din mijlocul furtunii

09.08.2020 ⋅ 0 comentarii

La doar distanța a trei zile aflându-ne de momentul în care Dumnezeu Tatăl ne spunea din lumina plină de iubire a Taborului ”Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi!”, astăzi, Dumnezeu Fiul vine și ne spune prin mâna întinsă lui Petru în mijlocul furtunii ”Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”.

Evanghelia zilei: ”În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.” (Matei 14, 22-34)

”Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă”

Răspunzând chemării Mântuitorului, Petru a mers pe valuri la fel ca Cel care îl chemase, într-o altfel de comuniune, iar atâta vreme cât ochii lui Petru au fost aţintiţi spre Hristos, furtuna n-a avut niciun efect asupra sa.  A pășit pe apă, însă când frica a depășit credința în intensitate, a început a se scufunda. Minunea credinței, încrederii, uceniciei, prieteniei, a regulilor, a dragostei, toate au pierit sub imperiul fricii și al neîncrederii. Rațiunea a stins minunea, însă chiar și așa, în mijlocul furtunilor personale o mână i se întinde și îl salvează.

”Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

 Îndoiala, semnul puţinei credinţe şi alungătoarea încrederii, încălcarea regulilor chiar și nescrise, paralizează și strică minuni! Pentru că îndoiala duce la dezbinare lăuntrică, îndepărtarea de ideal, și, de ce nu, pierdea busolei pe drumul spre Acasă. 

”Și urcându-se ei în corabie, s-a potolit vântul....”

Odată așezați la adăpostul corabiei, semn profetic al Bisericii ca arcă a salvării umanităţii şi a făpturilor, Hristos aduce pacea în sufletele ucenicilor și în natura dezlănțuită. Pace care atrage după sine închinarea ca semn al recunoașterii dumnezeirii Lui: ”Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. 

Deloc întâmplător, bisericile noastre au forma simbolică a corabiei, iar Hristos numai ce ne-a fost arătat drept cârmaci în timpul Schimbării la Față de pe Muntele Taborului: ”De Acesta să ascultați!”. 

În răsti... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății