Stire Religie

Măsuri speciale la Mănăstirile Hodoș-Bodrog, Gai și Feredeu, de Sfânta Maria

13.08.2020 ⋅ 0 comentarii

Participanţii la slujbele şi procesiunile religioase organizate în zilele de 14 şi 15 august la Mănăstirea Hodoş - Bodrog, Mănăstirea Simion Stâlpnicul Arad - Gai, Mănăstirea Feredeu şi la Basilica Papală Maria Radna vor trebui să respecte o serie de măsuri de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, între care purtarea măştii în exterior şi interior şi închinarea la icoane de la distanţă, fără a putea fi sărutate, conform obiceiului.

Măsurile au fost decise, joi, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), a anunţat Prefectura Arad.

"Credincioşii se vor putea închina la icoane de la distanţă, fără a avea contact cu icoanele sau cu alte obiecte bisericeşti", se arată în decizia CJSU.

Totodată, pe tot parcursul slujbelor "este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, atât în interiorul clădirilor cât şi în spaţiile deschise".

Pe parcursul desfăşurării procesiunilor religioase, organizatorii vor trebui să asigure materiale de dezinfecţie şi de igienă personală.

"Dacă se constată că numărul pelerinilor aflaţi în incinta lăcaşurilor de cult prezintă risc pentru sănătatea acestora şi/sau ordinea publică, organizatorii au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru diminuarea riscului", mai arată CJSU.

Autorităţile interzic organizarea de puncte comerciale fixe sau ambulante de vânzare a produselor de orice natură în incinta şi pe traseul lăcaşurilor de cult amintite prevăzute, cu excepţia magazinelor cu obiecte bisericeşti.

Se va interzice distribuirea de hrană... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății