Stire

OMAGIU Academician dr. TOMA CONSTANTIN

11.09.2020 ⋅ 0 comentarii


Prin întreaga sa activitate, prin munca uriaşă pe care a desfăşurat-o academicianul Toma Constantin, se constituie într-un exemplu de excepţie atât pentru studenţii săi, cât şi pentru discipolii care i-au devenit colaboratori, sau colegi în corpul didactic, personalitatea sa, onorând oricare instituţie pe care a slujit-o.

Personalitatea puternică a profesorului Toma l-a făcut pe acesta să se implice în clădirea şi consolidarea unor colective de prestigiu, bucurându-se - alături de colaboratorii săi - de roadele muncii sale şi de cele ale acestora. Atunci când funcţiile avute nu i-au mai oferit satisfacţii, sau când a constatat că i se nesocotesc principiile, a renunţat fără ezitare la acea funcţie, a întins mâna altora – cum este cazul şi universităţii noastre – ajutându-ne prin experienţa sa să ridicăm prestigiul didactic şi ştiinţific al specializării Biologie din cadrul Facultății de Medicină.

De peste cinci decenii, academicianul Toma a îmbinat în mod fericit activitatea de dascăl, cu aceea de cercetător ştiinţific, dând dovadă nu numai de erudiţie şi de talent didactic, el fiind şi un exemplu de omenie, de răbdare, de modestie şi de înţelepciune, calităţi care l-au făcut pe acesta nu numai respectat, dar şi iubit şi admirat.

Dacă academicianul Toma a reuşit să realizeze atât de multe lucruri în viaţa sa, s-a datorat nu numai perseverenţei sale, ci şi faptului că, nu a perceput munca ca pe o corvoadă, sau ca o obligaţie, ci ca pe o mare bucurie, împlinirea profesională oferindu-i şi mari satisfacţii de-a lungul anilor.

Academicianul Toma Constantin nu a suportat niciodată, impostura şi minciuna, plăcându-i, întotdeauna, tenacitatea profesională şi oamenii serioşi. Puternică personalitate, profesorul a spus mereu lucrurilor pe nume, cu orice risc şi a încercat să fie principial, corect, să pretindă respect, pentru ca acei cărora li se adresează să fie, la rândul lor, respectaţi. Acest mare dascăl, om de ştiinţă şi manager, nu a făcut economie de cuvinte de laudă şi de sentimente pozitive, atunci când cineva a meritat lauda sa.

Academicianul Toma Constantin a fost un om modest, dar puternic, pe care ura şi invidia l-au ocolit, un om pe care te puteai baza atât la bine, cât mai ales la greu.

Toate realizările profesionale și manageriale ale academicianului dr. Toma Constantin au fost clădite pe fundamentul unei personalități profund marcate de credință și omenie.

Dumnezeu să vă odihnească în pace domnule academician!

RECTOR,

Prof. univ. dr. CORALIA ADINA COTORACI

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro