Stire Cultura Social

Biodiversitatea fascinantă a județului Arad, într-un nou concept expozițional la Muzeul de Științe ale Naturii

15.09.2020 ⋅ 0 comentarii

”Am plecat de la necesitatea de a prezenta într-o nouă lumină frumusețea județului Arad, diversitatea florei, a faunei, dar și a patrimoniului cultural. De aceea, am investit timp, energie și resurse financiare într-un nou spațiu expozițional din Palatul Cultural. Am implementat o tehnologie nouă, modernă, care cu siguranță va fi apreciată de toți cei care vor vizita muzeul arădean. Suntem convinși că eforturile Consiliului Județean Arad vor fi apreciate și țin să precizez că ele vor contiua, fiind parte dintr-un demers mai amplu, de promovare și punere în valoare a patrimoniului județean, parte importantă din patrimoniul național”, declară Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

 

Marți, 15 septembrie 2020, muzeul de științe ale naturii se redeschide pentru vizitatori; un nou concept expozițional, interactiv, care surprinde prin diversitatea temelor ilustrate. Pornind de la diversitatea pieselor/exponatelor aflate în colecțiile Complexului Muzeal Arad, unele clasate în categoria tezaur național, precum și de la noile achiziții și donații, s-a reorganizat întreg muzeul de științe ale naturii, punând în valoare biodiversitatea județului. Astfel, a fost creat un nou concept expozițional, unde valorile de patrimoniu muzeal evidențiază frumusețea județului Arad, din punct de vedere floristic, faunistic și peisagistic. Reorganizarea întregului spațiu expozițional și încorporarea tehnologiei moderne, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal s-au desfășurat pe parcursul acestui an, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Județean Arad. 

 

”Prin reorganizarea întregului muzeu de științe ale naturii, am încercat să aducem lucruri noi pentru arădeni: am îmbogățit colecția muzeului prin donații și achiziții, iar în noul spațiu am adus tehnologie modernă: hologramă, touchpad, audio-ghid, sunete ambientale din natură. Totodată – o premieră pentru Arad – am adaptat spațiul expozițional pentru persoanele cu dizabilități prin panourile interactive cu scriere în alfabet Braille și facilitarea accesului acestora în întreaga expoziție”, declară directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad – Bogdan Blaga.

Pe parcursul expoziției sunt prezentate, în mod interactiv, plante rare din județul Arad și România, flora și fauna din rezervațiile naturale cuprinse în situl Natura 2000 (Câmpia Cermeiului – zona lacul Tauț și rezervația de importanță locală Dealul Mocrea, Câmpia Crișului Alb și Negru), rezervațiiile naționale ”Dosul laurului” Gurahonț, Stejarul pufos de la Cărand, Balta Rovina de la Ineu. Un segment important al expoziției o reprezintă reconstituirea unor galerii de peșteri, în care sunt etalate și exponate din colecția de mineralogie a muzeului, stalactite și fragmente osteologice de urs de peșteră (clasate în tezaur). Acestea valorifică rezervațiile speologice de importanță națională Peștera Duțu (Valea Mare), Peștera Sinesie (Căprioara) și Peștera cu apă de la moară (Moneasa). Rezervațiile paleontologice de importanță națională de pe Valea Mureșului, de la Zăbalț și Monoroștia sunt reconstituite într-o spațiu exclusive dedicat colecției de paleontologie: fragmente osteologice de mamut, mastodont descoperite la Arad-Ceala, coarne de cerb uriaș și bizon, fosile de plante, și moluște. 

Parcului Natural Lunca Mureșului – sit Natura 2000, sit de importanță comunitară   SPA și SCI și sit de importanță internațională Ramsar (zonă umedă) – îi este alocat un spațiu expozițional generos, unde este prezentată flora și fauna specifică, dar și ocupațiile locuitorilor săi: creșterea animalelor, vânătoarea, pescuitul, transportul sării pe Mureș, vedeta acestui segment expozițional fiind monoxila descoperită în albia Mureșului, în anul 2012 (exponat clasat în categoria tezaur național).

Întreaga expoziție este prezentată publicului în mod intertactiv, folosind sisteme audio cu sunete ambientale din natură, adaptate fiecărui segment expozițional; touchpad-uri cu informații privind speciiile din colecția muzeului, rezervațiile naturale din Arad, descoperiri paleontologice; fotografii și filme documentare despre rezervațiile naturale prezentate în expoziție; ghidaj audio. În mod inedit, prezentarea habitatului și ocupațiile locuitorilor Văii Mureșului, este realizată prin intermediul unei holograme. Spațiul expozițional este adaptat și persoanelor cu deficiențe de vedere: ghiduri audio și panouri informative cu scriere în alfabet Braille. 

Donațiile oferite cu generozitate de arădeni, instituții sau persoane particulare, sunt prezente pe parcursul expoziției: colecția de animale și păsări a vechiului Gimnaziu Regal (azi Colegiul ”Moise Nicoară), colecția de păsări naturalizate (Pavel Pettenkoffer), c... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro