Național Religie Stire

Biserica nouă a Mănăstirii Izbuc a fost sfințită de Patriarhul Daniel

19.09.2020 ⋅ 0 comentarii

Astăzi, 19 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit biserica nouă a Mănăstirii Izbuc. 

Așezată sub oblăduirea Maicii Domnului, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, biserica numită și „Catedrala Munților Codru Moma” a adunat astăzi în împreună-rugăciune și bucurie credincioși de pretutindeni și un sobor de 15 ierarhi, care au participat la sfințirea noului ”izvor de bucurie și binecuvântare” de la Mănăstirea Izbuc, după cum avea să spună în cuvântul de învățătură Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 

Cuvântul Părintelui Patriarh: Un nou „izvor de bucurie şi binecuvântare” a fost sfințit la Mănăstirea Izbuc

Sfânta Mănăstire Izbuc, străveche vatră de viețuire monahală din Bihor, aniversează anul acesta 92 de ani de când a fost reîntemeiată, în anul 1928, prin grija episcopului ctitor al reactivatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, Roman Ciorogariu (†1936).

Totodată, anul acesta se împlinesc 10 ani de la sfinţirea locului şi așezarea pietrei de temelie a noii biserici a Mănăstirii Izbuc, prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, primind hramurile: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic” și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.

Construirea şi sfințirea bisericii mari a Mănăstirii Izbuc reprezintă o dovadă a credinței vii şi jertfelnice a unei comunități monahale evlavioase și harnice, precum și un eveniment mare, sfânt şi binecuvântat nu numai pentru ținutul Bihorului, ci pentru întreaga Ortodoxie românească.

Această mănăstire, care a cunoscut în ultimii ani o înnoire spirituală deosebită şi o dezvoltare edilitară amplă, a reînviat cu mult elan, precum o descrie și numele pe care îl poartă: „Izbuc”, izvor ce izbucnește, sau țâșnește, prin puterea duhovnicească a acestui loc sfințit de nevoințele sihaștrilor care se retrăgeau aici pentru mai multă liniște, rugăciune şi nevoință.

De-a lungul istoriei, Mănăstirea Izbuc a împărtăşit nevoile şi suferințele îndurate de românii ortodocși din aceste ținuturi: cotropiri otomane, prigoane, închiderea sau alungarea monahilor, prozelitismul agresiv eterodox şi apoi tăvălugul comunist ateu. În pofida tuturor acestor multe suferințe, este demn de admirat modul în care oamenii acestor locuri au rămas statornici în credința ortodoxă și au continuat pelerinajele la vechea vatră monahală de la Izbuc, folosind memoria duhovnicească a acestui loc binecuvântat ca pe o chemare la înviere după răstignire şi la biruință după multă suferință.

Prin voia şi lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, odată cu reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în anul 1920, prin Decretul semnat de primul Rege al României Mari, Ferdinand I, s-au ivit zorii renașterii monahale ortodoxe și în vechea vatră de sihăstrie a Izbucului. Astfel, prin stăruința Episcopului Roman Ciorogariu, la 13 iunie 1928, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât reîntemeierea Mănăstirii Izbuc.

Însă, din cauza situaţiei economice dificile din ţară și a lipsei fondurilor, lucrările propriu-zise au început abia la sfârşitul lunii aprilie 1929. Pentru a obține banii necesari începerii construcției, Episcopul Roman Ciorogariu a trimis, în 23 septembrie 1928, clerului şi credincioşilor din Eparhia Oradiei o frumoasă scrisoare pastorală prin care le cerea sprijinul necesar: „De când Dumnezeu ne-a învrednicit să păstorim această eparhie ne-am străduit s-o înzestrăm cu așezăminte duhovniceşti ca să-şi poată împlini înalta misiune duhovnicească. De astă dată şi întâia dată vin să vă cer fărămituri din prisosinţele voastre pentru un loc de închinare a sufletelor ce-şi caută mântuire. Acolo, în acei munţi sfinţi ai Bihariei, este un izvor minunat unde, după tradiţie şi chiar după numele satului de lângă izvor, „Călugări”, odinioară a fost o mănăstire (…).  Eu am semănat sămânţa între poporul meu; voi scumpii mei coliturghisitori, o udați, iar Tu, Doamne, fă-o să crească…”[1]. Scrisoarea pastorală a avut un puternic ecou în rândurile credincioşilor, arătând atașamentul puternic al acestora faţă de inițiativa chiriarhului. Donațiile, deşi modeste, cumulate cu subvențiile oficiale au permis demararea lucrărilor la biserică şi la chilii[2], încât în ziua de 15 august 1932, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită prima biserică de la Mănăstirea Izbuc.

A urmat perioada grea din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar apoi regimul comunist ateu, când mănăstirea a fost jefuită sistematic. Totuşi, în pofida decretului 410 din 1959, prin care au fost desființate mai multe așezăminte monahale în întreaga ţară, Mănăstirea Izbuc a reuşit să fie salvată, funcționând în continuare, însă cu o obște foarte mică, aici viețuind în refugiu unii călugări de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, din Episcopia Aradului.

După întronizarea Preasfinţitului Părinte Sofronie în scaunul de Episcop al Oradiei, în anul 2007, Mănăstirea Izbuc a cunoscut o nouă dezvoltare. Prin grija şi osteneala Preacuviosului Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei şi starețul Mănăstirii Izbuc, viața monahală a renăscut, iar vechile construcții au fost restaurate şi înfrumusețate.

Timp de zece ani (2010-2020), cu multă jertfă şi osteneală, sub coordonarea părintelui stareţ Mihail a fost construită şi desăvârşită biserica mare de zid, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic” și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.

Numită şi „Catedrala Munților Codru Moma”, noua biserică a Mănăstirii Izbuc are 5 turle acoperite cu tablă de cupru, cu 5 cruci aurite, după modelul turlelor bisericii de la Mănăstirea Cozia şi după modelul crucilor de la biserica Mănăstirii Snagov, de lângă Bucureşti. În exterior, biserica a fost placată cu piatră românească, iar în interior, pavimentul a fost realizat din marmură de Kavala, Grecia.

Arhitectura noii biserici a Mănăstirii Izbuc ne oferă un spațiu liturgic, cu planul în formă de cruce, având brațul principal mai lung decât celelalte şi prefigurând astfel pelerinajul credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu, simbolizată de iconostas. Iconostasul noii biserici a Mănăstirii Izbuc a fost realizat din marmură, la Tesalonic, iar icoanele în tehnica mozaic.

Ca imagine a Bisericii lui Hristos din Împărăţia Cerurilor, veșmântul pictural al noii biserici a Mănăstirii Izbuc, realizat în tehnica frescă de echipa coordonată de pictorul bisericesc Alexandru Nicolau din Bucureşti, arată că Hristos Se află, în acelaşi timp, în slava din Împărăţia Cerurilor, împreună cu sfinţii, dar şi întru smerenie, pe pământ, împreună cu oamenii credincioşi care se roagă Lui în Biserică. Astfel, iconografia ortodoxă confirmă credința ortodoxă, Liturghia ortodoxă și imnografia ortodoxă din cărțile de cult. În acest sens, icoana ortodoxă este o mărturisire de credință vizuală, după cum Crezul este o mărturisire de credință verbală. Conținutul Crezului și conținutul icoanei trebuie să fie identice, întrucât reprezintă adevărul tainei Întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care, S-a făcut Om pentru a mântui pe

om de păcat și de moarte și de a-i dărui viața veș... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății