În chiar ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, 18 octombrie, rânduiala de dincolo de vremuri a făcut ca astăzi, în Duminica a 20-a după Rusalii, să fie citit în biserici un episod relatat doar în Evanghelia sa, menit a sădi lumină, nădejde și liniște în contextul atât de zbuciumat al vremurilor actuale. 

Apare, așadar, astăzi Hristos nechemat, ba chiar respins (gândindu-ne la atacurile parcă tot mai dese la adresa Bisericii), la porțile Cetății noastre, ca oarecând la cele ale Nainului, revărsând asupra lumii mângâietorul Său Cuvânt: ”Nu plânge!”. El, Cel atât de batjocorit și încă scuipat, căruia ne încăpățânăm a-I ține strâns legată de cap cununa de spini, prin noianul de cuvinte-rană rostite sau scrise în mediul online împotriva prietenilor Săi, Sfinții, și a celor care ar îndrăzi în vremea lui 2020 să-și manifeste dragostea față de ei (”Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut” - Matei, 25), vine chiar și nechemat, mângâie și spune: ”Nu plânge!”. 

Pasajul citit astăzi din Evanghelia scrisă de Evaghelistul Luca, doctorul cel iscusit, pictorul cel inspirat și cărturarul luminat, ne vorbește despre Învierea fiului văduvei din Nain. O minune care nu a fost cerută, dar care pune în lumină duioșia inimii Mântuitorului și care subliniază încă o dată că atunci când durerea este profundă nu se poate ca Dumnezeu, prin cele de El considerate a fi folositoare, să nu răspundă. 

Citit a fost astăzi nădăjduitorul Cuvânt al Evangheliei scris de ”zugravul Maicii Domnului” și în biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Mâsca, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a fost întâmpinat cu bucurie de credincioși și un sobor de preoți și diaconi dornici a se face părtași evenimentelor care aveau să contureze sărbătoarea zilei de 18 octombrie pentru această parohie din Eparhia Aradului: sfințirea lucrărilor efectuate în ultima perioadă în biserica și comunitatea din Mâsca și Sfânta Liturghie Arhierească. 

Bucuria încununării lucrărilor prin așezarea lor înaintea Lui Dumnezeu în timpul sfințirii a fost mare, la fel cum mare a fost și a cea a împreună-rugăciunii din timpul Liturghiei Arhierești (nu este deloc greu de citit în ochii oamenilor de la sate atunci când Ierarhul poposește în mijlocul lor), însă cu atât mai plin de bucurie a fost mesajul cules din cuvântul de învățătură rostit de Preasfinția Sa și cu care toți cei prezenți au plecat spre case pentru a lucra după putință la Litughia de după Liturghie: Moartea nu are putere asupra vieții omului credincios, iar Hristos nu numai că a vindecat de moarte pe fiul văduvei din Nain, ci a vindecat-o și pe mama lui de singurătate, iar odată cu ea vindecă pe orice mamă și pe orice om singur.

Cuvântul Ierarhului

Moartea nu are putere asupra vieții omului credincios

”În Duminica a 20-a după Rusalii, Sfânta Biserica a rânduit să fie citită la Sfânta Liturghie Evanghelia de la Luca, capitolul 7, versetele 11-16, unde este relatată  Învierea fiului văduvei din Nain, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Minunea aceasta nu s-a făcut la cererea cuiva, ci Domnul Hristos din proprie inițiativă și din iubirea față de oamenii îndurerați.

După cum citim în Evanghelie, două mulțimi se întâlnesc în fața morții, în fața unui om mort. Cei care veneau cu mortul dinspre viață și îl duceau la groapă erau triști și plângeau împreună cu mama celui decedat. Dincoace era o altă mulțime condusă de Dumnezeu, bineînțeles spre viață.

Am auzit cu toții pe unii semeni de-ai noștri, spunând - cu privire la viața de apoi, în care nu cred - „dar ce, a înviat cineva de acolo, ca să ne spună că există viața de veci”? Ei bine, iată a înviat astăzi, fiul văduvei din Nain. Hristos Domnul a mai înviat pe fiica lui Iair și pe Lazăr din Betania. Știm cum au reacționat fariseii și cărturarii!

Mântuitorul spune mai întâi mamei tânărului decedat - „nu plânge”, așa cum spunem și noi unei persoane pe care dorim să o consolăm când se întâmplă să piardă pe cineva drag. Spunem acestea cu gândul că există viață de dincolo și că cel plecat ar putea merge în Împărăția Cerurilor. Însă mai spunem aceste cuvinte și în virtutea unei mentalități neputincioase, omenești, cu gândul nu plânge, nu are rost, nu poți face nimic, asta e viața, asta este soarta muritorilor... Domnul Hristos a dorit să o încredințeze pe văduvă că fiul ei este viu, așa după cum vii sunt toți cei care au plecat de aici, trăind în veci. El nu vindecă doar pe tânăr de moarte, ci vindecă pe mama lui de singurătate. Odată cu ea, vindecă pe orice mamă și pe orice om singur. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Bucurați-vă cu cei care se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12,15).

În al doilea rând, Mântuitorul Hristos ridiculizează moartea, realitatea aceasta care ne îngrozește pe toți, când zice: „Tinere, ție îți zic scoală-te”. Din păcate, ne este frică mai mult de moarte, decât de Dumnezeu; mai degrabă ne îngrijim să nu murim trupește, decât să luăm aminte să nu păcătuim, ca să nu murim astfel sufletește în veci. Domnul fiind „învierea și viața” noastră, minimalizează moartea și ca să ne arate cât de neputincioasă este ea în fața Lui. El S-a adresat tânărului ca și când ar fi dormit.

Apoi, Domnul Hristos după ce l-a înviat, „i l-a dat mamei sale”. I l-a dat ca pe un dar, arătând că viața este un dar, așa după cum nașterea de prunci este un dar pentru familia care dorește să aibă copii.

Mântuitorul Hristos ne arată că tinerii sunt chemați la viață de comuniune cu părinții, frații și surorile lor, nu la însingurare prin despărțirea de ei.

Familia, Biserica... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății