Stire

Acces interzis în Marea Britanie pentru cetățenii UE cu antecedente penale

22.10.2020 ⋅ 0 comentarii


Guvernul de la Londra a înăsprit regimul de acces în țară pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Din ianuarie 2021, cei care au fost condamnați la cel puțin un an de închisoare nu vor mai putea intra în Marea Britanie.

Până acum, autoritățile trebuiau să selecteze persoanele care reprezentau o amenințare reală. 

Ministerul britanic de Interne a precizat că este în analiză și opțiunea de a le fi interzis accesul în țară cetățenilor UE care au comis orice infracţiune în ultimul an, în condițiile în care oficialii britanici vor verifica istoricul penal complet şi natura activităţilor desfăşurate în Marea Britanie.

Delincvenţii care nu au primit pedeapsă cu executare ar putea primi interdicție dacă autoritățile constată că sunt recidivişti, cauzează ”vătămări grave” sau că prezenţa lor în țară nu este ”favorabilă binelui public”, informează mediafax. 

Tot din ianuarie, autoritățile de la Londra ar putea interzice intrarea în țară a cetăților din UE implicați în căsătorii false sau care încalcă reglementările vamale.

Noile măsuri sunt adoptate în contextul în care, în lipsa unui acord cu UE, după ieșirea din blocul comunitar, autorităților britanice le va fi mai dificil să identifice infractorii străini. 

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro