23.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Aspretele, peştele fosilă vie aflat în pragul dispariției, a reapărut într-un râu din România. Acesta a fost identificat în râul Vâlsan din Munții Făgăraș.
”Această dimineaţă ne-a dăruit una dintre cele mai minunate veşti. Este legată de fratele și peştele nostru naţional, aspretele – Romanichthys valsanicola, specia de folsilă vie, veche de 65 de milioane de ani şi contemporană cu ultimii dinozauri care au umblat pe suprafaţa planetei. Cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume, aspretele se destăinuie oamenilor în primele imagini video după mulți ani de incertitudine. A fost identificat în jurul orei 8, în zona satului Brădetu, de către colegii şi prietenii mei din echipa de salvare a aspretelui, ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea (reprezentând partenerii noştri de la Asociaţia Aqua Crisus), aflaţi în cadrul unei sesiuni de pescuit ştiinţific ce analizează impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei pe valea Vâlsanului. Cu multă emoție și bucurie în suflet vă împartășesc asta.”, a scris Alex Găvan pe pagina de socializare.
Aspretele este protejat prin lege în România, fiind o specie considerată fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani. Este cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume.
Foto: Alex Găvan
Sursa: Glasul Cetății