Național Religie Stire

O, ce veste minunată din sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului ni s-arată!

21.11.2020 ⋅ 0 comentarii

Arad, 21 noiembrie 2020. Mai mult decât un articol despre sărbătoare, rândurile de astăzi vor semăna cu o filă de jurnal al vremurilor atât de încercate. O filă culeasă astăzi din Catedrala Arhiepiscopală din Arad. 

O vreme mohorâtă, ușoară burnițare și clopote care vestesc o mare sărbătoare: Intrarea Maicii Domnului în biserică. Am mers, așadar, întru întâmpinare.

De cum pragul bisericii am trecut, cântările Sfintei Liturghii uneau într-un fel cu totul aparte cerul cu pâmântul și pământul cu cerul. 

Altfel decât de obicei. La intrarea în catedrală, pe o măsuță, acel recipient cu care ne-am obișnuit cu toții, semn că vremurile sunt aparte și trebuie să avem grijă unii de alții chiar și numai prin acea folosire a dezinfectantului. Și, slavă Domnului, era folosit! Distanțați, cu măști de protecție, într-o atmosferă al Lui Acasă unde e cald, rânduială și bine, oamenii purtau cu ei o lume întreagă. O lume de neputințe, doruri, mulțumire, nădejde și împăcare. 

Am stat preț de câteva minute și am cercetat oameni, chipuri și vârste. Mulți tineri! Ce mare bucurie în această nădăjduitoare Liturghie! 


Un copil, o lumânare și-o întrebare

Momentul pe care vreau musai a-l păstra în rândurile acestei file de oarecum jurnal este legat de locul acela special pentru aprins lumânări. Cred eu, un altfel de Altar unde oamenii văd la propriu lumina și își așează în ea cele mai tainice nădejdi.

Preț de 2-3 minute am fost singură, purtând la rându-mi pe cei știuți și neștiuți ai mei în plăpânda lumină a lumânărilor, însă după aceea o șoaptă avea să mă smulgă din ale mele. Un copil, cu o lumânare în mână, m-a tras de haină și m-a întrebat:

-Tanti, unde trebuie să aprind pentru vii?

I-am arătat, iar mai apoi l-am observat. Era mic, cu chipul ascuns într-o mască. A aprins lumânarea, și-a plecat capul ca un bătrânel care știa ce face, iar după ceva vreme a așezat lumânarea în fața icoanei Maicii Domnului. M-a privit zâmbind. Aproape instinctiv i-am întins ultima lumânare pe care o aveam și l-am rugat să o aprindă el.

-Și pentru ce să mă rog?, întreabă el deloc încurc... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății