Nu credem să fi fost ieri, în ziua marelui praznic al Botezului Domnului, credincios care să nu fi avut tresăriri de suflet măcar la un rând din rugăciunile citite în timpul Slujbei Aghesmei celei Mari. Și așa cum mai spuneam și cu alte ocazii, se poate lesne întâmpla ca mulți fiind adunați în cadrul aceluiași eveniment, deschiderea sufletească a fiecăruia să se facă totuși în chip deosebit spre un anumit cuvânt, frază, îndemn, citat... Și este firesc să fie așa. 

În timpul Liturghiei Arhierești de ieri, căci despre acest mare eveniment al cetății vorbim, ajunși la Slujba Mare de Sfințire a Apei a fost un cuvânt care repetându-se în cadrul aceleiași rugăciuni sublinia într-un mod cu totul aparte măreția zilei. Cuvântul? ”Astăzi”. Și răsuna acolo, între pereții Catedralei Vechi, în cele peste 20 de repetări ale sale, cu puterea unei dalte care voia a ”săpa” mărturia zilei în sufletele tuturor celor care pășiseră în zi de mare sărbătoare în lăcașul de cult așezat sub oblăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, din ale cărui moaște o părticică străjuiește chiar intrarea în biserică. 

Și zicea acolo, în rugăciunea despre care ulterior am aflat că este alcătuiă de Sofronie, patriarhul Ierusalimului, că ”Astăzi, ceata sfinților cu noi se adună. Astăzi, Cel nezidit, de voia Sa este este atins cu mâna de către făptura Sa. Astăzi, Prorocul și Înaintemergătorul se apropie de Stăpânul și cu frică stă înainea Lui, văzând pogorârea lui Dumnezeu la noi. Astăzi negura lumii se ridică...”

Iar martorul de netăgăduit al acelui astăzi, al cărui frumos ecou liturgic îl aflăm în sărbătoarea înscrisă în calendarul zilei de 7 ianuarie a fiecărui an, este Sfântul Ioan Botezătorul. Și ne-am adunat din nou, în acest astăzi, tot în Catedrala din Cetatea Aradului închinată Sfântului Ioan pentru a face parte din soborul / adunarea  care-i aduce cuvenita cinstire celui pe care îl vedem zugrăvit în poate cea mai frumoasă icoană a Ortodoxiei, Deisis, străjuind împreună cu Maica Domnului pe Hristos așezat pe tron, la fel cum, de altfel, slujitorii Sfântului Altar îl văd la Proscomidiar, pe Sfântul Disc, tot alături de Maica Domnului, în primele miride scoase după Sfântul Agneț. 

”Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan”, iar despre el ca glas al lui Dumnezeu către noi a vorbit astăzi, în cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la vechea catedrală arhiepiscopală a Aradului. 

Preasfințitul Emilian Crișanul, cuvânt de învățătură

Sfântul Ioan Botezătorul - glasul lui Dumnezeu către noi

”Sfânta noastră Biserică a rânduit ca după Praznicul Botezului Domnului să îl sărbătorim în mod deosebit pe acela care L-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan, adică pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.

Din apelativele pe care le-a primit Sfântul Ioan înțelegem că el a fost Proroc, Înaintemergătorul Domnului Hristos și Botezătorul Lui, iar Sfinții Evangheliști arată ce cuvinte și fapte îl caracterizează în cele trei ipostaze.

Cea mai interesantă descriere a Sfântului Ioan Botezătorul o face Sfântul Ioan Evanghelistul: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,6-9).

Pe Sfântul Ioan Botezătorul îl vom vedea întotdeauna deasupra omenirii un cot, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Ioan este o excepție absolută. El a reușit de fapt pentru că tot ce a avut el, tot ce a fost el, nu era de la el, era de la Dumnezeu. Tot omul vine în lume cu un rost de la Dumnezeu; întrebarea este însă cât își împlinește fiecare rostul lui dumnezeiesc, pe care vine în existență?!

„A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan” (Luca 3,2), ca să iasă din pustie și să meargă în împrejurimile Iordanului pentru a „propovădui botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor”.

Era în vremea aceea în Țara Sfântă o mișcare religioasă cum nu mai fusese de mult timp. Se ridicase un ascet care își făcuse repede un nume mare, devenind cunoscut, ascultat, urmat și chiar temut. Era Sfântul Ioan, o personalitate extraordinară, postitor renumit, vorbitor cu har, de o intransigență temută și nu știa ce-i compromisul. Era cunoscut pentru austeritatea lui; se hrănea numai cu ceea ce găsea în pustie. Oamenii veneau să-l vadă, dar și să-i asculte cuvântul, după care se lăsau botezați. Practica un fel de botez, un botez al pocăinței, oarecum nou în tradiția și în practica Vechiului Testament. Sfântul Ioan avea învățătura lui, însă Sfinții Evangheliști s-au ocupat mai mult de învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, de acee... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății