Stire

Învestirea lui Joe Biden, ceremonie militarizată. Alertă de gradul ZERO la Washington

20.01.2021 ⋅ 0 comentarii


Instalarea unui preşedinte la Casa Albă are loc, de obicei, în prezenţa a sute de mii de spectatori. Joe Biden va avea însă parte de o inaugurare diferită. Aşadar, semnele nu sunt tocmai favorabile pentru un eveniment de amploare care să marcheze începutul administraţiei sale. Capitala arată ca o fortăreață și este păzită de 25.000 de militari și forțe de ordine. Ceremonia de învestire va fi scurtă și cu parade transmise online.

Washington este un oraş în stare de alertă. După evenimentele sângeroase din 6 ianuarie, Garda Națională a înconjurat orașul iar trupele speciale sunt în stare de alertă.

În 2009, noul vicepreședinte american Joe Biden privea către bulevardul Național, acolo unde erau peste un milion de oameni veniți să asiste la ceremonia de învestire. La evenimentul din acest an, străzile vor fi închise iar evenimentul va fi transmis online.

"Vom vedea un președinte care va depune jurământul înconjurat de o grupă de soldați înarmați și de polițiști. Aceștia vor forma mulțimea care va asista la eveniment", spune Greg Ehrie, analist.

Pericol a existat la toate ceremoniile de învestire. De exemplu, Barack Obama a primit un bilețel cu toate instrucțiunile pe care trebuia să le urmeze în cazul în care forțe străine vor trage asupra lui. De această dată, pericolul vine chiar din interiorul Statelor Unite.

"Nu se va mai permite ceea ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie. Va fi una din cele mai securizate ceremonii pe care o să le vedem în această viață", mai spune Ehrie.

În istoria Statelor Unite, doar trei preşedinţi – John Adams, John Quincy Adams şi Andrew Johnson – au ales să nu participe la ceremonia de învestitură a succesorilor lor. Donald Trump este singurul din acest secol care va lipsi de la ceremonie.

"Decizia lui Donald Trump de a nu participa la ceremonie reprezintă un asalt simbolic asupra democrației", spune Jim Bendat.

Administrația lui Donald Trump lasă urme adânci în societate. 

Toate saloanele de coafură şi sălile de fitness rămân închise în ziua învestirii. Pentru turişti nu va fi uşor să se cazeze în oraş: toate rezervările în Washington şi în împrejurimi au fost anulate. 

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro