Stire

La noul spital de psihiatrie de la Căpâlnaş se lucrează şi iarna (FOTO)

20.01.2021 ⋅ 0 comentarii


Lucrările noului imobil, ce va găzdui Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș, sunt în curs de execuție. Până în acest moment, aproximativ 50% din obiectiv este finalizat, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad.

„La noul Spital de la Căpâlnaș se lucrează la interioare, inclusiv în această perioadă, de iarnă. În prezent, activitatea Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaș se desfășoară în vechea locație, o clădire retrocedată, ce are peste 100 de ani și care nu mai corespunde normelor sanitare actuale. Sunt optimist că acest important obiectiv va fi finalizat cât mai repede, ca să putem muta întreaga activitate în noua locație”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Unitatea spitalicească va avea o suprafață de 5.385 mp, compartimentată în demisol parțial, parter și etaj și este prevăzută cu 75 de locuri de găzduire a pacienților cu probleme psihiatrice. Spitalul va fi echipat cu toate dotările necesare, specifice desfășurării activității medicale. Investiția este finanțată din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro