Stire Religie

Să vedem calitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu - Ps Emilian Crișanul, în Duminica lui Zaheu

31.01.2021 ⋅ 0 comentarii

Frumoasă pecetea pusă lunii ianuarie prin Cuvântul Evangheliei din Duminica a 32-a după Rusalii, când Zaheu vameșul aude de la Mântuitorul ”Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.

O lună ianuarie, la începutul căreia îndemnați eram de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ”să fim colaboratorii lui Dumnezeu pentru așezarea înțelegerii dintre oameni, a dreptății, bunătății și frățietății binecuvântate de har și dragoste!”. 

Nu știm cât de mult putem spune, fiecare în parte, în locul în care ne aflăm, și toți împreună, ca fii ai Bisericii lui Hristos, că am reușit să răspundem acestei chemări, însă privită luna ianuarie prin străduința de a ne îndrepta măcar spre sicomorul lui Zaheu cu intenția de a ne urca în el spre a-L vedea pe Hristos, putem măcar nădăjdui la aflarea aceluiași răspuns. Iar când vorbim de străduință, nu doar o intuim ci ne bucurăm să știm, grație unui sondaj CURS, că Biserica rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere. 

Aflați, așadar, pe calea către sicomorul lui Zaheu, Preasfinția Sa vine și astăzi și ne întinde o mână de ajutor arătându-ne cum, văzând calitățile oamenilor înaintea lui Dumnezeu și judecând mai puțin, putem nădăjdui să vedem ”Lumina lumii” asemenea lui Zaheu.

Cuvântul Ierarhului, în Duminica a 32-a după Rusalii

Să vedem calitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu

”Evanghelia Duminicii a 32-a după Rusalii (Luca 19,1-10) ne aduce în prim plan modelul Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, considerat de către concetățenii săi unul dintre cei mai mari păcătoși. Acesta, auzind că Iisus trece prin cetate, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că era mic de statură. Domnul Hristos însă l-a strigat și i-a zis: „Zahee, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Și a intrat în casă, spre surprinderea, dar și dezamăgirea celor de față, care ar fi dorit, cu siguranță, să-L aibă ei oaspete de cinste în casa lor. Domnul a preferat, însă, să ia masa cu Zaheu și, dacă în casă împreună cu Iisus a intrat un păcătos disprețuit, înăuntru a luat naștere modelul Zaheu, pe care Evanghelia de astăzi ni-l oferă tuturor drept pildă.

Sunt cel puțin trei lucruri care ne impresionează în acest eveniment: atitudinea Domnului Iisus Hristos față de Zaheu, pocăința acestuia și mântuirea adusă de Domnul familiei lui.

Astfel, Domnul Hristos înfruntă mentalitatea iudeilor și neluând în seamă vociferările celor de afară, care-l aveau pe Zaheu de mare păcătos, l-a ales tocmai pe el de gazdă.

Mesajul Domnului Hristos pentru noi toți este că niciodată nu avem dreptul să ne lansăm în judecăți pripite cu privire la calitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Adică nu avem dreptul să judecăm pe oameni după aparențe și la modul global și să dăm verdicte într-un fel ori altul. În multe rânduri Mântuitorul Hristos a învățat că grație harului lui Dumnezeu este posibil ca oamenii chiar foarte păcătoși să intre în Împărăția lui Dumnezeu înaintea celor cu autosuficiență religioasă precum cărturarii și fariseii.

Domnul Hristos nu-i reproșează nimic lui Zaheu! Însă acesta are o atitudine transfigurată, îi pare rău pentru păcatele săvârșite și spune: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor, și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva întorc împătrit”. De unde această transformare a lui Zaheu? Mântuitorul Iisus Hristos I se revelează! Îl provoacă să se uite în ochii Lui și să-L cunoască Cine este cu adevărat Hristos. Și, privindu-se Zaheu pe sine „prin Hristos”, cine este și ce a ajuns, se îngrozește… se cutremură de felul cum... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro