Stire Religie

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul împlinește astăzi 49 de ani. Un an plinit în pandemie, cu și pentru credincioșii arădeni

12.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, împlinește astăzi, 12 februarie, 49 de ani.  

Cu o frază de început căreia a trebuit să schimbăm doar cifra care a adăugat un un an pe calea mântuirii, ne-am aflat și astăzi, la fel ca anul trecut, în fața aceleiași întrebări legate de conținutul articolului, de descoperirea acelei trăsături definitorii care să contureze un altfel de bilanț anului ce tocmai s-a încheiat pentru a face loc altuia. 

Și nu... de data asta răspunsul nu a venit bucuros dintr-o carte, ci chiar din cuprinderea anului care a trecut.  

Un an plinit în pandemie, cu și pentru credincioșii arădeni 

Ca unii care ne-am făcut martori și acestui an împovărat de o încercare cu totul nouă pentru fiecare dintre noi, am ales ca astăzi, la ceas aniversar, să vă purtăm prin amintirile pașilor parcurși în duminicile și sărbătorile anului 2020 și începutul lui 2021 împreună cu Preasfinția Sa. Pentru noi, o reală bucurie chiar și în timp de pandemie. 

Când în urmă cu un an număram cel de-al 48-lea an din viața Ierarhului arădean și făceam cumva bilanțul anului anterior, un an bogat în Liturghii, rugăciune, comemorări, acțiuni și concerte caritabile, nimic nu prevestea ceea ce urma a aduce anul 2020.  

Așadar, pe când încă veștile despre noul coronavirus nu erau foarte clare în spațiul românesc, în timpul ce ni l-am rânduit a fi pentru Dumnezeu, am participat la Liturghiile Arhierești și parte dintre evenimentele bisericești din Arhiepiscopia noastră încercând a rupe de acolo imagini, emoții și, cel mai important, a duce în casele celor care nu puteau participa fizic la ele, Cuvântul de învățătură rostit de Preasfinția Sa.  

La finalul lunii februarie, chiar înaintea începerii celui mai greu Post al Paștelui, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul punea piatra de temelie pentru noua biserică din Parohia Vladimirescu II, iar nevăzut și nouă, tuturor, pentru cele ce aveau să urmeze.  

A doua zi, în prima a lunii martie și la începutul drumului de parcurs până la Înviere ne spunea tuturor că pe acest drum ”avem nevoie de iertare, post și milostenie”. Și aveam nevoie, deși încă nu știam, mai mult ca niciodată.  

Au urmat primele trei Duminici din Postul Paștelui: Duminica Ortodoxiei cu o frumoasă procesiune cu icoane în Cetatea Ineului, acasă la Sfântul Sava Brancovici; Duminica Sfântului Grigorie Palama, la bisericuța de pe Eminescu, cu deja număr restrâns de credincioși, conform măsurilor impuse de autorități; Duminica Sfintei Cruci, în curtea Catedralei Vechi, cu și mai puțini credincioși acceptați ca participare fizică. Moment după care credincioșii aveau să fie însoțiți de Preasfinția Sa în luarea spre purtare a unei cu totul altfel de cruci pe urcușul spre Înviere: aceea a Liturghiilor săvârșite departe fizic unii de ceilalți.  

Buna Vestire, prima sărbătoare dintr-un parcă nesfârșit șir de Liturghii fără copii acasă, la masă. 

 ”Liturghia de astăzi întruchipează chipul României din ultimii ani. Pentru că asemenea părinților și bunicilor noștri care ani de zile și-au plecat genunchii și inimile în fața icoanelor și candelelor aprinse de dorul copiilor plecați dincolo de hotarele țării, și noi, slujitorii Sfintelor Altare, astăzi vă purtăm în rugăciune cu nădejdea întoarcerii acasă atunci când bariera pusă de această epidemie va dispărea.”, ne transmitea atunci Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în, de acum, transmisiunile în direct care doreau a crea punțile atât de necesare pentru păstrarea comuniunii.  

Iar pe lângă grija duhovnicească și binecuvântarea, implicarea și mâna concretă întinsă celor care luptau împotriva răspândirii coronavirusului. 

Au urmat alte Liturghii și slujbe până la Duminica Intrării Domnului în Ierusalim și într-o Catedrală în care, prin grija Ierarhului, icoanele așezate în strane țineau locul credincioșilor. Aceiași credincioși pentru care, în aceeași zi, avea să ducă moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și icoanele Maicii Domnului prin fața spitalelor unde parte dintre arădeni își purtau lupta cu boala și prin Cetatea în care mulți își duceau singurătatea, temerile, neputința. Mesajul și încărcătura unei asemenea procesiuni? ”Deși despărțiți, trecem împreună prin această încercare, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sfinților”. 

Săptămâna Patimilor, la Catedrala Veche. Și oricât de grele vor fi fost Liturghiile de până atunci fără credincioși, de departe cea mai apăsătoare perioadă a fost aceea a Deniilor. Căci cine ar putea înțelege vreodată greutatea citirii celor 12 Evanghelii și cântarea Prohodului într-o catedrală goală, înconjurarea acesteia fără credincioși, chemarea ”Veniți de luați lumină” fără un răspuns faptic al credincioșilor sau ”Hristos a înviat!” fără cutremurul mulțimii vocilor care să răspundă ”Adevărat a înviat!”? 

Chemarea credincioșilor de a veni să ia lumină și-a aflat slobozirea în prima jumătatea lunii mai, iar de aici Litu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății