Național Stire Religie

Rugăciunea mamei și dragostea lui Dumnezeu. Liturghie Arhierească la Catedrala Veche din Arad

14.02.2021 ⋅ 0 comentarii

A doua Duminică a lunii februarie și a 17-a după Rusalii ne vorbește despre dragoste. Acea dragoste care „Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (I Cor.13,7) și din care străbate de peste veacuri cel mai frumos exemplu de credință, smerenie și stăruință, frumos ambalate în sufletul unei mame care devine glasul fiicei aflată în mare suferință.

Așadar, într-o lume în care astăzi, 14 februarie, se vorbește din fața unei multitudini de inimi de pluș așezate pe tarabe, iar știrile sunt doar despre cine, ce, cui și mai ales cât a luat și dat pentru a celebra o ”sărbătoare” de o zi, Biserica vine, așa cum bine ne-a obișnuit, cu propriul ”breaking news” și ne vorbește despre dragostea unei inimi vii de mamă care a dărâmat muntele neputinței unei fiice „rău chinuită de diavol”. Avem, așadar, astăzi, de vrem a cerceta în profunzime, știrea despre „cine, ce, cui, cât” culeasă nu de pe tarabe, ci din Cuvânt de Evanghelie, și care ne vorbește nu despre o sărbătoare de o zi ci despre sărbătoarea vieții.

Astăzi femeia cananeancă ne vorbește despre dragoste, iar despre femeia cananeancă a vorbit, în acest 14 februarie, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în Catedrala Veche din Cetatea Aradului.

Cuvântul Ierarhului

Rugăciunea mamei și dragostea lui Dumnezeu

Evanghelia Duminicii a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), Matei 15, 21-28, cuprinde multe învățături folositoare pentru viața noastră creștină, învățături ce le-am putea împărți în două categorii: teologico-istorice și practice. Mai întâi vedem lucrarea Fiului lui Dumnezeu în viața oamenilor de alt neam și altă credință, deoarece Dumnezeu cheamă toate popoarele la mântuire. Apoi observăm puterea credinței și dragostea de mamă la femeia cananeeancă. 

În lucrarea Sa de pe pământ, Domnul depășește granițele Palestinei și merge în părțile Libanului (Tir și Sidon) pentru a arăta ucenicilor și contemporanilor Săi contrastul dintre pretenția de superioritate a evreilor cu tăria credinței și multa smerenie pe care le are o femeie de neam păgân.

Prin cuvintele: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor”, Domnul Hristos exprimă de fapt mentalitatea oricărui evreu din timpul Său, adică ei se cred superiori tuturor celorlalte popoare, disprețuind pe cei care nu sunt din același neam și aceeași credință. Mântuitorul Iisus Hristos descoperă credință acolo unde oamenii nu se așteaptă și pregătește calea ucenicilor Săi în propovăduirea Evangheliei la toată lumea.

Domnul Hristos lasă ca femeia cananeeancă să stăruie în cererea ei, punând în evidență astfel, trei mari calități: credința puternică („O, femeie, mare este credința ta! Fie ție după cum voiești”), smerenia adâncă și rugăciunea stăruitoare. Această mamă s-a identificat cu suferința fiicei sale și devenise glasul fiicei sale, care nu se mai putea ruga, întrucât era posedată de diavol.

Învățăm din această întâlnire și dialog (pericopă evanghelică), cum să ne comportăm față de Dumnezeu și în familie. Învățăm că nu avem voie să ne supărăm pe Dumnezeu atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererile, ci doar să insistăm. Femeia din Evanghelie răspunde Domnului cu o înțelepciune care-L „cucerește”, încât și noi să nu ne supărăm pe Dumnezeu atunci când îngăduie să trecem prin suferințe. Maica Domnului ne iubește și suferă pentru noi atunci când rătăcim prin lume.

Este o mare bi... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății