Local Stire

Peste 50 de câini ţinuţi de o femeie din Arad, eliberaţi de poliţişti şi preluaţi de o asociaţie

17.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Peste 50 de câini ţinuţi de o femeie la o fostă fermă de lângă oraşul arădean Pâncota au fost eliberaţi de poliţişti, ei intervenind în urma apelului unei asociaţii de protecţie a animalelor, care au preluat câinii după ce ar fi observat că erau ţinuţi în condiţii necorespunzătoare, unii fiind slăbiţi şi răniţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că reprezentanta unei asociaţii a cerut sprijin prin 112 după ce a constatat că zeci de câini sunt ţinuţi în condiţii necorespunzătoare în curtea şi în clădirile abandonate ale unei foste ferme.

Potrivit acesteia, o primă intervenţie a avut loc marţi după-amiază, când au fost eliberaţi peste 20 de câini, iar miercuri s-a intervenit pentru eliberarea altor 30.

Femeia care ţinea animalele nu avea autorizaţii sau documente pentru activităţi de acest fel.

"În primă fază, femeia a fost sancţionată cu o amendă de 500 de lei, iar în continuare se fac verificări pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni", a declarat Claudia Iuga.

Poliţiştii urmează să stabilească cu ce intenţie păstra femeia câinii, aceasta riscând să fie acuzată de rele tratamente aplicate animalelor sau cruzimi faţă de animale.

Reprezentanta asociaţiei care a preluat câinii pentru a fi duşi în locuri în care pot fi îngrijiţi corespunzător, Iasmina Moţ, a postat pe pagina sa de Facebook imagini din timpul intervenţiilor, din care se vede că unele dintre animale sunt foarte slăbite şi li se văd coastele, iar altele au răni.

Iasmina Moţ relatează că a mai preluat, în primăvara anului trecut, 75 de câini ţinuţi de aceeaşi femeie într-un alt loc din judeţ.

Ferma respectivă este proprietate a unui bărbat, care a dat-o în chirie femeii. Construcţiile, deşi aflate lângă oraşul Pâncota, se află pe teritoriul administrativ al comunei Şiria.

Primarul comunei Şiria, Valentin Bot, a precizat, pentru AGERPRES, că nu i-a fost adus la cunoştinţă cazul. 

Sursa: Agerpres

fashiondays.ro