Local Stire

Cercetat pentru tăiere ilegală și furt de arbori

23.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Ieri, un bărbat și-a propus să taie mai mulți arbori care nu-i aparțineau, însă a ajuns rapid pe mâna polițiștilor. Polițiștii din Tauț cercetează un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, care, în dimineața zilei de ieri, 22 februarie a.c., ar fi tăiat fără drept și sustras dintr-un canton silvic de pe raza localității Nadăș, 2 arbori din specia „gârniță”, având un volum de 0,400 metri cubi.

Materialul lemnos ar fi fost transportat cu un tractor până la domiciliu de către cel bănuit. Prejudiciul urmează a fi stabilit ulterior, bărbatul fiind cercetat pentru tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. 

Sursa: ARQ

fashiondays.ro