Local Stire

36 de migranţi, prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria

03.03.2021 ⋅ 0 comentarii

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins, în ultimele 24 de ore, 36 de migranţi care au încercat să treacă graniţa ilegal spre Ungaria, fie pe jos, pe câmp, fie ascunşi în automarfare.

În două dintre camioanele verificate la ieşirea din ţară, conduse de un român şi un turc, poliţiştii de frontieră au descoperit opt migranţi. Aceştia erau ascunşi printre mărfuri, respectiv utilaje industriale şi cutii cu produse cosmetice care erau transportate în Germania şi Franţa.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad, migranţii sunt din Afganistan şi Siria şi au vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani.

De asemenea, în zona oraşului Nădlac, au fost prinse mai multe grupuri de migranţi, în total 28 de persoane, care se aflau în apropierea liniei de frontieră, "cu intenţia de a trece fraudulos graniţa ţării".

"Persoanele au fost conduse la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, Eritreea, Etiopia, Afganistan, Siria, Comore, Togo, Irak, Iran şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 11 şi 37 de ani", precizează Poliţia de Frontieră.

În toate cazurile, autorităţile efectuează cercetări. 

fashiondays.ro