Local Stire

Bugetul de stat a fost fraudat de arădeni, anul trecut, cu peste 109 milioane de lei

05.03.2021 ⋅ 0 comentarii

În urma celor 1.131 de inspecţii fiscale realizate în cursul anului de trecut de inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP), a fost atrasă la bugetul de stat suma de 109,12 milioane de lei, comparativ cu 89,24 milioane, cât s-a atras în 2019.

Potrivit reprezentanţilor AJFP, inspecţiile fiscale efectuate au urmărit verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea după caz a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor privind obligaţiile de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora.

Printre neregulile depistate în urma acţiunilor de control s-au numărat: achiziţii intracomunitare de bunuri fără documente legale; declararea doar parţială a operaţiunilor derulate în vederea diminuării masei impozabile şi implicit a impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului; existenţa în gestiune a unor produse ce nu pot fi justificate cu acte de provenienţă şi transport.

„S-a acţionat pe linia monitorizării permanente a operaţiunilor comerciale derulate de operatorii economici, selectarea pentru inspecţie fiscală pe baza analizei de risc, supravegherea procesului de solicitare a rambursărilor de TVA. O direcţie de acţiune importantă o reprezintă prevenirea fraudei fiscale în faza de colectare forţată, referitor la intenţia unor contribuabili de a-şi diminua sau înstrăina patrimoniul. Având în vedere poziţionarea judeţului nostru la graniţa cu un alt stat membru UE, Ungaria, se acordă atenţie sporită monitorizării  tranzacţiilor intracomunitare”, se arată într-un raport semnat de Marius Drăgănescu, şeful AJFP Arad.

Sursa: AICI


 


 


fashiondays.ro