Stire Religie

(FOTO) Biserica din incinta Clinicii Laser System din Vladimirescu a fost sfințită astăzi, în Duminica Sfintei Cruci

04.04.2021 ⋅ 0 comentarii

„Ce repede trece timpul...”, am gândit imediat ce am conștientizat că suntem deja la un an distanță de acea Duminică a Sfintei Cruci a anului 2020, când o firavă sfoară ținea la intrările în biserici petecul de hârtie pe care scris era anunțul ”intrarea oprită”, iar Liturghiile, cu număr limitat de participanți, aveau să fie săvârșite afară. 

Trece timpul, constatăm asta cu fiecare aniversare sau comemorare, însă bucuria îmbogățirii lui cu lucruri de folos face ca toate încercările și amintirile încercărilor să capete noi sensuri. A fost, desigur, un an împovărat care a făcut ca greutatea crucilor purtate să fie, poate, mai apăsătoare, atât în taina vieții fiecăruia dintre noi cât și la adăpostul acelei cruci comune de a face față provocărilor/restricțiilor impuse de pandemie. 

În urmă cu zece luni, tot într-o zi de 4, dar la începutul verii de an 2020, chiar în vâltoarea unor vremuri greu încercate, aveam să trăim un moment înălțător, cu adevărat ”de folos”, la punerea pietrei de temelie pentru biserica despre care intuiam încă de atunci că va pune pansament pe multe suflete și trupuri, în incinta Clinicii Laser System din Vladimirescu. 

Foto: Punerea pietrei de temelie, 04. 07.2020

Și numai amintirea clipelor de întâlnire a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul cu cei aflați acolo în neputință face ca acel moment să rămână unul de reper pentru importanța lucrării Bisericii în comunitate cât și a rolului deosebit, particular, pe care acest Paraclis arhiepiscopal îl va avea atât în viețile cadrelor medicale cât și a vârstnicilor comunității.

Aflați, așadar, astăzi, la distanța a mai puțin de 1 an de la punerea pietrei de temelie, la două luni de la sfințirea clopotelor și pe a treia treaptă a Postului spre Înviere, în Duminica Sfintei Cruci, la început de primăvară, ne-am făcut părtași din nou bucuriei comunității din Vladimirescu, acolo unde, în incinta Clinicii Laser System, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a sfințit biserica - Paraclis arhiepiscopal. A sfințit-o și cu părintească dragoste s-a rugat lui Dumnezeu ca ”această biserică să fie împodobită cu darurile cele duhovnicești, rugăciunile celor ce aleargă la El cu credință să fie auzite și să se mântuiască, jertfa celor care au ajutat la înălțarea și împodobirea Sfintei Biserici să fie primită, iar strădaniile ctitorilor și a celor care au jertfit și ostenit la înălțarea acesteia să fie înscrise în Cartea Vieții”.

Un eveniment la care Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, din binecuvântate pricini, nu a putut participa, însă cu bunăvoință și dragoste față de credincioși și față de cei care au făcut posibil evenimentul de astăzi de la Vadimirescu ne-a încredințat cuvântul de învățătură. 

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, cuvânt de învățătură în Duminica Sfintei Cruci și la Sfințirea bisericii din incinta Clinicii Laser System

„Duminica a treia din Postul Mare se numește ”Duminica Sfintei Cruci”, iar Sfânta Evanghelie (Marcu 8, 34-38) prezintă câteva învățături rostite de Mântuitorul Iisus Hristos către ucenicii Săi, pentru cei ce Îl ascultau, dar și pentru toate generațiile de creștini care cred în puterea și lucrarea Sfintei Cruci a Domnului Hristos în Biserică și în viața noastră. 

Sărbătoarea Sfintei Cruci este așezată în mijlocul Postului Mare (ca la o răspântie de drumuri), pentru a arăta valoarea postului și că nu suntem singuri pe calea către Înviere.

 „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).  

Domnul Hristos nu obligă pe nimeni să-L urmeze: ”Oricine voiește să vină după Mine...”; El arată importanța capitală a sufletului uman: ”... ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?”; apoi subliniază rolul mărturisirii în lume a Fiului lui Dumnezeu și a învățăturii Lui: ”Căci cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele..., și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său...”. 

În primul rând, prin asumarea Crucii participăm la viața Domnului nostru Iisus Hristos, Care a murit și a înviat pentru noi, El fiind ”Calea, Adevărul și Viața”. Participăm la Crucea lui Hristos prin smerenie, răbdare, dragoste, bunătate, iertare și jertfă...

În al doilea rând, ”lepădarea de sine” și urmarea lui Hristos înseamnă renunțarea la egoism, egocentrism și egolatrism. 

Egoismul înseamnă a trăi doar pentru tine, a munci doar pentru tine și a te iubi numai pe tine. 

Egocentrismul înseamnă a te crede pe tine centrul universului, a te crede ”buricul pământului”, cel mai deștept, cel mai frumos și cel mai important dintre oameni. 

Egolatria este culmea egocentrismului, omul aflat în această stare nu este departe de paranoia, el dorind să fie slăvit, onorat și iubit de toată lumea. Acești oameni se înconjoară de lingușitori mai ales când ocupă funcții de răspundere. A cădea în egoism, egocentrism și egolatrism înseamnă a te depărta de Dumnezeu și semeni. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, prin îndemnul la ”lepădarea de sine” nu îndeamnă la renegarea persoanei și la renunțarea de a se preocupa de viața zilnică, ci ne îndeamnă să trăim cu demnitate, cu rost în familie și în societate. Renunțând la stările menționate mai sus, înseamnă că putem participa cu folos la viața Bisericii, a comunității și a familiei.  

În al treilea rând, ”a-ți lua crucea” înseamnă să participi și la suferințele semenilor, să îi ajuți, să îi iubești și să le dăruiești din ceea ce este al tău, din ceea ce ai muncit și ți se cuvine. Orice facere de bine înseamnă o jertfă.  

Să luăm parte la crucea aproapelui înseamnă și ceea ce se întâmplă în Clinica Laser System din localitatea Vladimirescu, unde oamenii bolnavi și vârstnici sunt ajutați să trăiască cu demnitate până la finalul vieții pământeș... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro