Local Stire

Consiliul de Administrație de la Județean propune revocarea lui Mircea Onel din funcţia de director medical

13.04.2021 ⋅ 0 comentarii

Reunit astăzi la Consiliul Județean, Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis astăzi, în unanimitate, să propună managerului interimar al Spitalului, Florina Ionescu, revocarea din funcția de director medical a dr. Mircea Onel. Propunerea vine ca urmare a situației medicale a spitalului, constatată de controalele Direcției de Sănătate Publică și sesizată atât de presa locală cât și de cetățeni, pe diverse platforme de comunicare.

La ședința în care s-a propus revocarea directorului medical au participat și directorul Casei de Asigurări de Sănătate, dr. Gheorghe Domșa, directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Horia Timiș, președintele Senatului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, dr. Paul Freiman, și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

În cadrul ședinței a fost pusă în discuție informația potrivit căreia președintele Consiliului Județean l-ar fi șantajat pe directorul medical dr. Mircea Onel să renunțe la funcția pe care o deține. Mircea Onel a declarat că nu a avut loc niciun șantaj.

În situația în care managerul interimar al spitalului va da curs propunerii Consiliului de Administrație, pentru funcția de director interimar va fi desemnat un interimar.

Ședința de astăzi a fost urmată de o întâlnire a conducerii sistemului arădean de sănătate publică, pentru discutarea măsurilor referitoare la decongestionarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde în lipsa paturilor suficiente la ATI ieri noaptea se aflau 33 de pacienți Covid-19.

Sursa: ARQ


fashiondays.ro