Local Stire

Când va avea loc Arad Open Air Festival

04.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Organizatorii festivalului mult îndrăgit de către arădeni, Arad Open Air (AOA), anunţă că urmează cât de curând să dezvăluie data la care va avea loc evenimentul aşteptat de către mai toţi iubitorii de muzică. Bineînţeles că va fi un festival atipic din cauza pandemiei, dar cu siguranţă îl va face special deoarece este aştepat cu o nerăbdare de nedescris. Va fi primul festival de muzică după o pauză de doi ani, ultima ediţie a Arad Open Air fiind în luna iunie a anului 2019. Cei care doresc să participe la festival vor trebui să îndeplinească nişte condiţii necesare pentru siguranţa lor, cât si a celorlalţi participanţi. 

„Avem vești bune, urmează să anunțăm perioada în care ne vom revedea. În curând guvernul va comunica procedurile de organizare a evenimentelor. Ținem cont de toate măsurile de siguranță, accesul la evenimente organizate de către AOA atât pentru organizatori, cât și pentru artisti, participanți sau voluntari/colaboratori se va realiza: prin prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19, prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte de eveniment, prin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea prin boală, prin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante”, au transmis organizatorii festivalului Arad Open Air. 

Sursa: Arq


fashiondays.ro