Local Stire

Începe Maratonul vaccinării la Arad

04.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Viceprimarul Lazăr Faur anunţă startul evenimentului intitulat „Maratonul vaccinării la Arad”. Arădenii care doresc să se vaccineze o pot face la Primăria Municipiului Arad, fără programare, cu vaccinul Pfizer. „Vaccinare pe loc, fără programare, cu vaccin Pfizer, într-un ambient plăcut, unde se vor desfășura activități de informare medicală, dar și programe artistice”, anunţă organizatorii. Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Arad cu sprijinul DSP Arad, Instituția Prefectului Județului Arad, Facultatea de Medicină UVVG Arad, Crucea Roșie Arad, HoReCa Arad, ULAL Arad. În acest sens a fost creat şi un eveniment pe reţeaua de socializare Facebook unde cei interesaţi pot pune întrebări legate de eveniment.


fashiondays.ro