Național Stire Religie

PS Emilian, la Mănăstirea Bodrog: „Izvorul Tămăduirii ne arată cum harul tămăduitor al lui Dumnezeu lucrează în Biserică pentru însănătoșirea oamenilor”

07.05.2021 ⋅ 0 comentarii

„Ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică (...) și să ne fie nouă, Doamne, spre sănătatea sufletului şi a trupului...”, s-au rugat astăzi slujitorii Sfintelor Altare în timpul sfințirii Agheasmei mici. Agheasmă care odată ajunsă în casele credincioșilor va ”povesti” deopotrivă celor ce se vor bucura de ea atât de minunile oarecând săvârșite la izvorul din apropierea Constantinopolului de Maica Domnului, prin mâinile viitorului împărat Leon cel Mare, cât și despre recunoștință. Vindecare/tămăduire și recunoștință, pentru că știm deja cum după ce Maica Domnului vindecă acel orb, împăratul Leon va construi pe locul izvorului o biserică. 

Aflați, așadar, încă în Săptămâna Luminată, astăzi ne este așezată spre prăznuire o sărbătoare care ne trimite atât cu gândul dar mai ales cu sufletul la Maica Domnului, izvor al Vieții și al dumnezeirii prin nașterea Mântuitorului. Nu este o sărbătoare cu dată fixă, ea fiind legată de data Paștelui și statornicită spre prăznuire în vinerea din Săptămâna Luminată, tocmai pentru a ne aminti că ”Învierea lui Hristos este nădejdea vindecării noastre de păcat și boală”, după cum avea să spună astăzi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul așezat la sufletele credincioșilor care la ceas de sărbătoare au luat calea Mănăstirii Hodoș-Bodrog. 

Mănăstire la care astăzi, în a șaptea zi a lunii florar, clopotele au bătut a Liturghie Arhierească, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, înălțând rugăciuni de tămăduire și mulțumire către cea care ne este tuturor izvor nesecat de tămăduire a sufletului și a trupului: Maica Domnului.

Cuvântul Ierarhului

Învierea lui Hristos - nădejdea vindecării noastre de păcat și boală

„Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este începutul desființării morții, reprezintă îndumnezeirea omului și trecerea omului de la întuneric la lumină și biruința vieții asupra păcatului și a morții.

Așezarea Sărbătorii Izvorul Tămăduirii în cuprinsul Săptămânii luminate arată importanța vindecării oamenilor de păcate și boli, după ce Hristos a înviat din morți și a dăruit Apostolilor puterea de a ierta păcatele: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23).

Constatăm că după Înviere, Domnul Hristos vindecă mai întâi pe femeile mironosițe de teamă și apoi pe Toma de îndoială în credința față de Învierea Lui. Iubirea Domnului Hristos este mai puternică decât păcatul și moartea, ajutându-ne să biruim și noi neputințele omenești.

Este o strânsă legătură între iertarea păcatelor și vindecarea oamenilor de boli sufletești și fizice. Pentru că iertarea ușurează pe om, îl despovărează, îl vindecă de traume și îl împacă cu Dumnezeu și semenii.

Izvorul Tămăduirii ne arată cum harul tămăduitor al lui Dumnezeu lucrează în Biserică și lume pentru însănătoșirea oamenilor. Maica Domnului este recunoscută ca mijlocitoare a noastră înaintea Fiului ei, Domnul Hristos. Sărbătoarea aceasta își are originea într-o biserică din Constantinopol închinată Maicii Domnului, loc în care o mulțime de împărați, ierarhi, monahi și credincioși, prin dragostea lui Dumnezeu și puterea credinței lor au fost vindecați. De fapt în multe biserici, lăcașuri de cult, s-au petrecut vindecări miraculoase prin mijlocirea Sfintelor Taine, a Icoanelor și a Sfintelor Moaște. Acestea arată taina Bisericii ca loc de vindecare și eliberare de păcate prin harul Duhului Sfânt. În acest sens Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur a spus că „Biserica este spital pentru vin... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro