Național Stire

200 de români depun zilnic cereri pentru „Noua Casă”

10.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Românii au investit masiv în imobiliare în perioada pandemiei. Creditele ipotecare au înregistrat în ultimul trimestru o creștere de 10% față de aceeași perioadă din 2020, când s-a vândut un număr record de locuințe. Programul Noua Casă a început din aprilie și deja sunt înregistrate 200 de cereri pe zi.

În ciuda incertitudinilor din pandemie, tranzacţiile au atins noi valori re­cord pe piața rezidențială din România.

Ca să își cumpere o casă, românii au luat în februarie împrumuturi de aproape 1,33 miliarde de lei de la bănci, cu 14,6% mai mult decât în aceeași lună din 2020. Dintre acestea, cele mai multe credite accesate sunt în lei.

Famiiile tinere se orientează spre programul Noua Casă. Acesta presupune un avans de 5%, pentru locuințele de maxim 70 de mii de euro și de 15% pentru locuințe de cel mult 140 de mii de euro.

Adrian Pandelescu - consultant credite și finanțări: Avem până acum cel puțin 1.000 de cereri înregistrate. Avem un segment între 26 și 35 de ani. Cei care se află la început de drum, cei care își întemeiază familiile. Toată lumea își dorește un spațiu mai mare, mai confortabil. Clientul targetează să aibă în jurul locuinței logistică de transport - metrou, autobuze, dar și centre comerciale sau grădinițe, școli.

Sfaturi pentru cei care vor să își ia credite imobiliare

Consultanții financiari vin cu sfaturi pentru cei care vor să își ia în această perioadă credite.

Irina Chițu - analist bancar: A crescut numărul de credite ipotecare noi, fiindcă dobânzile sunt mici, costurile la credite sunt mici și tot mai mulți români își permit o rată la credit. E bine să dai un avans cât mai mare și să nu te împrumuți mai mult de 20-25 % din venit, pentru că, așa cum acum dobânzile sunt foarte mici, ele pot să crească în 20-30 de ani de credit, crește și rata, crește și gradul tău de îndatorare numai din această variație de dobândă.

Aprobarea unui dosar prin programul Noua Casă durează în jur de cinci săptămâni. Deja au fost alocate 10 procente din totalul de 1,5 miliarde de lei destinați în acest an românior care vor să cumpere case cu sprijin de la stat.

Sursa: Digi24.ro

fashiondays.ro