Național Stire Extern

Ministerul Educaţiei a lansat primul clip de promovare a învăţământului superior românesc în afara ţării

13.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Primul clip video de promovare a învăţământului superior românesc în afara ţării a fost lansat, miercuri, de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres, clipul se adresează tinerilor din străinătate, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, interesaţi să urmeze un program de studiu în universităţile din România, pe durata unui întreg ciclu de studiu sau pentru un semestru. Materialul prezintă punctele "forte" ale învăţământului superior românesc, oportunităţile oferite de piaţa muncii şi principalele atracţii de interes pentru tineri.

Realizat sub umbrela StudyinRomania, clipul are ca obiectiv prezentarea oportunităţilor pe care România le oferă studenţilor internaţionali şi este, totodată, primul pas în strategia de rebranding a platformei.

"Beneficiind de sprijinul Ministerului Educaţiei şi al Consiliului Naţional al Rectorilor, acest clip constituie un element important al campaniei unitare de promovare a sistemului naţional de învăţământ superior, sub egida #StudyinRomania, şi poate fi utilizat de universităţi, instituţii guvernamentale şi alte organizaţii interesate pentru promovarea României ca destinaţie de studiu", se arată în comunicat.

Tinerii interesaţi să studieze în România pot accesa platforma www.studyinromania.gov.ro pentru a descoperi cele peste 3.700 de programe de studiu oferite de universităţi de renume din ţară în engleză, franceză, germană, maghiară şi în alte limbi străine, d... vezi mai mult




Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății