Local Stire

Campionatul Național Enduro-Cross - a X-a ediție, la Sebiș

18.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Orașul Sebiș a fost duminică (16.05.2021) gazda unui eveniment de excepție, un eveniment sportiv național care în acest an a împlinit un deceniu de existență pe acele meleaguri.

Dacă Campionatul Național „Enduro-Cross Challenge” a ajuns la cea de a X-a ediție, acest lucru se datorează în primul rând, lui Gheorghe Feieș care a fost întotdeauna deschis ca primar la tot ceea ce aducea un plus valoare orașului Sebiș, cât și organizatorului, neobositul Cătălin Mocuța, omul cu o voință de fier care a făcut cunoscut acest sport nu numai în Sebiș sau județul Arad, ci și în țară.

Puține orașe din țară se pot mândri cu un astfel de eveniment, care să adune sportivi din toată țara și chiar din străinătate. Așa cum am amintit mai sus, duminică s-a desfășurat cea de a II-a etapă a concursului „Enduro-Cross” din acest an, pentru că din păcate prima etapă s-a desfășurat în Bihor, din cauza pestei porcine cu care se confrunta județul Arad la acea vreme, astfel că evenimentul a fost relocat atunci. Însă „Leii” de la „Lion Racing Team” Sebiș nu s-au lăsat și au organizat evenimentul și la Sebiș, iar pentru acest lucru merită tot respectul și admirația noastră și îndeosebi a sebișenilor.

Om şi motor, solicitaţi la maximum

Deși vremea a fost vitregă, evenimentul s-a desfășurat după programul stabilit, iar cei de la clasa moto au avut parte de ploaie pe tot parcursul concursului, astfel că însăși desfășurarea acestuia a fost mai dură ca de obicei, pentru că terenul a fost moale și alunecos, solicitând om și motor la maximum. Concursul s-a desfășurat prin pădurile de pe dealul Pleșa și fosta carieră de lângă Sebiș, însă traseul de urmat este schimbat în fiecare an, astfel că anul acesta traseul a fost altul, cu viroage și obstacole ce au pus la grea încercare măestria participanților. 101 concurenți s-au prezentat la START, atât din clasa Moto cât și ATW-Quad, respectiv 55 la clasa moto și 46 la clasa ATW-Quad. Datorită organizării impecabile și a seriozității cu care este tratat această competiție, an de an sunt tot mai mulți iubitori ai acestui sport extrem care vin din toată țara aici la Sebiș și în general acolo unde competiția este organizată de Cătălin Mocuța. Au participat concurenți din toată țara, respectiv din Dâmbovița, Prahova, București, Bistrița, Vâlcea, Dolj, Sibiu, Brașov, Bacău, Tg.Mureș, Cluj, Satu-Mare, Maramureș, Bihor, Alba, Hunedoara, Timiș Caraș-Severin, Sălaj și alte județe, însă cu preponderență au fost județele din Ardeal. La start au luat parte și trei concurenți din Sebiș, iar unul dintre aceștia reușind să câștige un loc pe podium la categoria Quad. Este vorba de Valentin Stănilă pe care dorim să-l felicităm și noi, acesta clasându-se pe locul I la categoria Quad – hobby. De asemenea tot la categoria Quad au concurat și sebișenii Cristian Tulvan și Iacob Marco. Întregul eveniment a fost arbitrat de Federația Română de Motociclism, respectiv de Nicoleta Olariu președinta ramurei TOT-TEREN.

Primăria Sebiş, un partener de încredere

Iată că tot mai mulți localnici prind gustul acestui sport extrem și acest lucru este îmbucurător pentru județul Arad. Prezent la eveniment a fost și primarul orașului Sebiș, Cristian Feieș, care a dat startul concurenților la ATW și Quad. De altfel, Primăria Sebiș este un partener de încredere în fiecare an la acest eveniment sportiv, care a adus renumele orașului Sebiș în toată țară. Este îmbucurător faptul că administrația locală se implică foarte mult nu numai în proiectele de infrastructură, ci și în cultură și sport, astfel încât Sebișul devine un oraș tot mai frumos, un oraș al culturii și al sporturilor.

Cu siguranță primarul orașului are în vedere și alte evenimente cultural-sportive care vor fi dezvăluite la momentul potrivit. Revenind la concursul nostru vrem să informăm Arădenii că următoarea etapă ENDURO-CROSS se va desfășura la Pleșcuța pe data de 5 iunie, după care pe 24 iulie va avea loc o altă competiție pe Valea Rădeștiului (Almaș). Nu ne rămâne decât să felicităm organizatorii acestui frumos eveniment sportiv, atât pe Cătălin Mocuța cât și pe primarul Cristian Feieș, pentru implicare. Cât despre acest eveniment se poate spune că este deja tradițional la Sebiș. Zece ani - e mult , sau e puțin... vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluzii!

Sursa: Arq


fashiondays.ro