Național Stire Religie

Catedrala Arhiepiscopală ”Sfânta Treime” din Arad și-a serbat hramul în prezența celor doi Ierarhi arădeni

21.06.2021 ⋅ 0 comentarii

Acasă la Dumnezeu, nu oricând ci chiar de ziua Lui. Astăzi, 21 iunie, a doua zi după Rusalii, în ziua de prăznuire a Sfintei Treimi, Catedrala Arhiepiscopală din Arad și-a serbat hramul. 

Frumoasă, impunătoare, demnă, impresionantă prin lumina deosebită a picturii, pictură despre care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei ne încredința în 2018, la sfințire, că „atunci când lumânările se vor stinge, ea ne va lumina pașii”Catedrala Arhiepiscopală din Arad te întâmpină zilnic în haină de sărbătoare. De strajă bunului mers al cetății, veghind drumurile arădenilor, ale tuturor celor care trec zilnic pe lângă sau aleg să intre în ea, Catedrala Aradului a fost cu atât mai mult astăzi în haină de sărbătoare, fiind așezată sub oblăduirea Preasfintei Treimi. Sfântă Treime care pictată chiar pe frontispiciul Catedralei, vorbește tuturor celor care aleg să își ridice ochii spre ea, despre iubire după modelul iubirii intratreimice, despre misiunea Bisericii, despre unitate, credință și nădejde. 

Construită între anii 1994-2018, cu binecuvântarea și sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Catedrala Arhiepiscopală a fost târnosită în 6 decembrie 2008 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de Ierarhii Sfântului Sinod, urmând ca sfințirea picturii să contureze pe plan local și nu numai unul dintre cele mai importante evenimente în anul Centenarului Marii Unirii. Aradul, Cetate a Marii Unirii, dădea țării, în Anul Centenarului, 2018, prima Catedrală Arhiepiscopală construită după Revoluția din 1989 în România. O Catedrală cât o puternică mărturie pentru unitatea românească, unitatea în biserică  și în sânul poporului român.  

Cum clopotele au sunat astăzi a mare sărbătoare, ușile Catedralei s-au deschis pentru cei doi Ierarhi arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în prezența credincioșilor și în frumoasa cântare a stranei și a corului. 

 În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit credincioșilor despre Sfânta Treime, spunând că deși este greu să pătrundem cu mintea Taina Acesteia, credința ne ajută, cu atât mai mult cu cât avem la îndemână Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, scrierile Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți care au interpretat Vechiul și Noul Testament pentru ca noi să înțelegem. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat la un permanent dialog cu Dumnezeu. 


”Suntem într-un praznic frumos, însemnat, cel al Sfintei Treimi, și pe cât este de frumos pe atât este de complex și greu de înțeles, pentru că noi credem în Dumnezeu, dar de multe ori ne este greu să înțelegem că există un singur Dumnezeu în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu distant. După cum mărturisim în Simbolul de credință, Dumnezeul nostru este ”Creatorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. Deși este greu să înțelegem, credința ne ajută, credința că există Dumnezeu, pentru că ea, credința, înseamnă și mărturisire, înseamnă și fapte, înseamnă  o mulțime de aspecte care țin de aplecarea ființei noastre umane către Dumnezeu. Această credință ne face să relaționăm cu Dumnezeu. Este greu pentru ființa umană să dezlege toate tainele, însă noi, creștinii, în mod special creștinii ortodocși, avem la îndemână Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, scrierile Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți care au interpretat Vechiul și Noul Testament pentru ca noi să înțelegem. Să înțelegem cuvântul lui Dumnezeu, să înțelegem lucrarea Lui pentru oameni și pentru lume. Odată ce înțelegem ne situăm pe un alt plan al înțelegerii și să fim într-o permanentă legătură cu El. De aceea ne îndeamnă Biserica să ne rugăm, să dialogăm, să vorbim cu Dumnezeu cât mai des. Pentru că nevorbirea cu Dumnezeu înseamnă îndepărtarea de El și răcirea relației cu El, la fel cum se întâmplă și între noi oamenii, atunci când nu mai comunicăm. Legătura noastră cu persoanele Sfintei Treimi este o legătură plină de credință, de dragoste, de încredere și de mărturisire a singurului adevăr: că Dumnezeu există, că... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro