Local Stire

Un „șofer” a condus fără permis și beat un autoturism cu care a intrat într-un gard

14.07.2021 ⋅ 0 comentarii

Polițiștii Biroului Rutier au depistat ieri, un arădean de 29 de ani, care conducea un autoturism pe strada Târgului, din cartierul Confecții, și ar fi intrat în coliziune cu un gard.

În urma verificărilor a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,81 m.g./l alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Sursa: ARQ

fashiondays.ro