Național Cultura Stire

Emisiunea de mărci poştale ”Peceţi ale domnitorilor români (II)” intră în circulaţie astăzi

15.07.2021 ⋅ 0 comentarii

Emisiunea de mărci poştale "Peceţi ale domnitorilor români (II)" va fi introdusă în circulaţie de Romfilatelia începând de joi.

Potrivit unui comunicat Romfilatelia transmis AGERPRES, emisiunea este alcătuită din patru timbre şi o coliţă nedantelată.

Cele patru timbre ale seriei prezintă sigilii în ceară şi hrisobule ale unor domnitori ai Ţării Româneşti din secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea: Petru Cercel, Radu Mihnea, Grigore I Ghica, Constantin Brâncoveanu. Fiecărui sigiliu îi este asociat portretul domnitorului respectiv, pe fundal fiind reproduse documente emise în timpul domniilor acestor principi valahi.

Pe primul timbru al seriei, cu valoarea nominală de 1,40 lei, este reprezentată o hrisobulă a lui Petru Cercel, din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, pe fundal fiind reprodus un document iscălit de acest domnitor, document aflat la Arhivele Naţionale ale României.

Pe cel de-al doilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 1,50 lei, este reprezentată o pecete în ceară roşie a lui Radu Mihnea, iar pe cel de-al treilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 7 lei, este reprezentată o hrisobulă a domnitorului Grigore I Ghica.

Cel de-al patrulea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 19,50 lei, prezintă sigiliul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Pe coliţa nedantelată, cu valoarea de 31,50 lei, este reprezentată (avers şi revers) hrisobula lui Grigore I G... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro