Local Stire

A accidentat un biciclist și a fugit de la fața locului

19.07.2021 ⋅ 0 comentarii

Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat de 34 de ani, din comuna Livada, care, sâmbătă, 17 iulie a.c., ar fi condus un autoturism pe strada Banu Mărăcine, din municipiul Arad, iar la trecerea de pietoni ar fi accidentat un biciclist care traversa strada pe marcajul pietonal, conducătorul auto continuându-și deplasarea.

Ulterior bărbatul a fost depistat de polițiști, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea și biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, iar în cazul acestuia rezultatul a fost negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Sursa:ARQ


Foto cu caracter ilustrativ.