Local Cultura Stire Social

Un nou sezon de tururi ghidate gratuite la Arad – proiectul „Turist la tine acasă” revine!

06.08.2021 ⋅ 0 comentarii

Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, în parteneriat cu Asociația Concordia, prin proiectul Carta Societății Arădene, au pornit la drum împreună, anul trecut în luna iulie, într-un nou proiect denumit „Turist la tine acasă”. Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul a avut ca scop oferirea de tururi ghidate gratuite destinate în special localnicilor, în contextul pandemiei de corona virus. Astfel aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului, pe care le-au aflat de la ghizii voluntari Arad Free Tours și de la cursanții Școlii de Turism Alternativ.

Anul acesta, deși cu o mică întârziere dată de faptul că proiectul a fost extins și în Timișoara, „Turist la tine acasă” revine, începând cu ziua de duminică, 8 august. Începând cu ora 18, cei care doresc să facă o plimbare prin istoria Aradului sunt așteptați de un ghid al proiectului Arad Free Tours în fața Palatului Administrativ. Durata turului va fi de aproximativ 3 ore, cu o pauză de hidratare, iar tema „primului episod din sezonul doi” va fi multiculturalitatea orașului, prin prezentarea istoriei minorităților care au conviețuit de-a lungul secolelor în Arad. Vă așteptăm în număr cât mai mare!” declară Mario Csipai – președintele Asociației Turism Alternativ.

fashiondays.ro