Stire

Activitate educativă pentru prevenirea faptelor antisociale în mediul școlar

30.09.2021 ⋅ 0 comentarii

Având în vedere că orice demers prin care elevul poate fi educat să nu comită fapte de natură penală sau contravențională este apreciat, activitățile polițiștilor  din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, însoțiți de cei ai Biroului Siguranța Școlară și ai Poliției Comunale Vinga, împreună cu inspectori din cadrul DGASPC, au continuat de această dată la Liceul Tehnologic din Vinga, în ziua de 28 septembrie 2021.

Elevii din  clasele V-VIII și cadrele didactice, au dezbătut cu polițiștii teme precum agresivitatea verbală din mediul școlar sau extrașcolar, cauzele  și posibilele efecte, precum și avantajele adoptării unei conduite respectuoase față de colegi sau față de adulți în societate.

Concluziile elevilor au fost că indiferent de divergențele ce pot apărea între ei în timpul orelor sau pauzelor, doar prin comunicare țintită asupra rezolvării situației se pot evita conflictele, ba mai mult se pot naște prietenii pentru toată viața.

Scopul polițiștilor a fost de a le aduce la cunoștință că se află într-o continuă dezvoltare din punct de vedere psihologic, iar unele situații din mediul școlar sau extrașcolar pot fi influențate de agresivitate(ton ridicat al vocii, gesturi nervoase, agitație, etc), astfel că personalitatea lor poate suferi într-un astfel de mediu.

Elevii au aflat că participând la un act de comunicare care conține  violență verbală pot fi  expuși și la violență fizică deoarece violența verbală duce deseori la cea fizică.

De asemenea elevii și-au dat seama că adoptând un comportament agresiv, acesta  poate fi interiorizat și manifestat din ce în ce mai des, iar  pe de altă parte că atitudinile care conțin acte de violență nu rezolvă cauzele unui conflict, ba dimpotrivă,  pot atrage sancțiuni pe plan școlar sau din punct de vedere legal.

Activitatea a conclus cu necesitarea respectării regulamentelor școlare, și mai ales cu respectul pe care elevul trebuie să-l acorde profesorilor și viceversa.

fashiondays.ro