“Ziua Naţionalităţii Române la Chitighaz” şi „Cupa Prieteniei” la Leucuşhaz , Ungaria

11.10.2021 ⋅ 0 comentarii

Autoguvernarea Română din Chitighaz (Ketegyhaza) a organizat în ziua de 9 octombrie 2021, o amplă manifestare, intitulată “Ziua Naţionalităţii Române la Chitighaz”,  la care au participat sute de persoane.

În orele dimineţii s-a dat startul unui concurs de gătit la care au participat mai multe echipe, din diverse zone ale comunităţii româneşti din Ungaria. Partea cultural-artistică a fost asigurată de către Ansamblul “Vicodorii” din Lipova, judeţul Arad, condusă de renumitul artist Florin Ionaş „Generalul”, solistă vocală fiind Claudia Ionaş, dar şi de cele mai reprezentative formaţii artistice ale comunităţii româneşti din Ungaria: Ansamblurile „Gheorghe Nistor” şi „Păstrătorii tradiţiilor” de la Micherechi (Mehkerek); Ansamblul din Aletea (Elek); Ansamblul “Doina Bihorului”, coordonat de Gheorghe Gros din Chitighaz şi Ansamblul Liceului “Nicolae Bălcescu” din Gyula.

Manifestarea a debutat cu cuvintele de salut adresate de către Erica Borbely, preşedontele Autoguvernării Româneşti şi director al Şcolii şi Grădiniţei din Chitighaz; Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU) și Rakoczine Tripon Emese, primarul Chitighazului.

Printre participanţi s-au regăsit Mircea Leucea, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Atilla Rakoczi, directorul Oficiului Guvernamental (prefectura) Bekes; Alina Pădurean, decan la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad; Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula; Petru Sălăjan, directorul Școlii Generale din Aletea; reprezentanți ai Mass-Media în limba română din Ungaria, ai autoguvernărilor românești din mai multe localități ungare, ș.a.

Stadionul şi Sala de sport a Școlii Generale din Lecuşhaz (Lokoshaza), localitate din județul Bekes, în care trăiesc membri ai comunității istorice românești din Ungaria, a găzduit o nouă ediție a „Cupei Prieteniei”, competiţie de fotbal, la care participă elevi de la şcolile din Ungaria în care se predă limba română. La această manifestare a participat şi consulul general român la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.

Anul acesta, la competiţia din 8 octombrie au participat cca. 130 de elevi de la nouă şcoli ale comunităţii româneşti din județele Bekes şi Hajdu-Bihar. Competiţia a fost organizată şi finanţată de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) în colaborare cu şcoala din localitate, unde se predă şi limba română. La evenimentul sportiv au fost prezenţi reprezentanți ai primăriei locale, Gheorghe Cozma, preşedintele AŢRU; Bertold Netea şi Elvira Ardelean, vicepreşedinţii AŢRU; Alina Pădurean, decan la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Veronica Demenescu, președintele Asociației „Societatea Internaţională de Studii Muzicale”, parteneri în cadrul proiectului RoAct, proiect finanţat de către Secretariatul General al Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), alți oficiali. În urmă cu 39 de ani, profesorul de educaţie fizică din Leucuşhaz, Teodor Fenyvesi, a organizat aici prima competiție sportivă de amploare, numită la vremea respetivă „Cupa Coşbuc”.