Local Stire

Fără audienţe, relaţii cu publicul, registratură generală și apostilare la Prefectură, până pe 9 noiembrie

14.10.2021 ⋅ 0 comentarii

Prefectura anunţă că până pe 9 noiembrie se suspendă activitatea de audiențe, relații cu publicul, registratură generală și apostilare a actelor oficiale. Măsura vine în  contextul situației epidemiologice existente.

„Activitatea de primire în audiență se va desfășura numai în cazuri cu un caracter deosebit, raportat la situația prezentată de către solicitant, cu respectarea prevederilor OMAI nr. 33/2020.

Cetățenii și instituțiile publice se pot adresa Instituției Prefectului- Județul Arad prin alte mijloace de comunicare decât prezentarea la sediul instituției, respectiv prin e-mail ( pja@prefecturaarad.ro), fax (0257-280121 sau 0257-253877) sau poștă (Instituția Prefectului – Județul Arad, Municipiul Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, Județul Arad)”, transmit reprezentanţii instituţiei.  

Aceştia au ţinut să precizete că persoanele fizice care doresc apostilarea actelor oficiale trebuie să depună documentele prin corespondență, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 82/2020 privind organizarea și desfășurarea activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale:

a.      Actul pentru care se solicită eliberaea apostilei este însoțit de documentele prevăzute la art. 6 și 7;

b.      Documentele sunt transmite printr-un serviciu de curierat rapid, cu confirmare de primire;

c.       Contravaloarea cheltuielilor ocazionate de transmiterea actului și a apostilei către solicitant sunt suportate de către acesta.