Cultura Stire

73 de ani de teatrul în limba română, la Arad

04.11.2021 ⋅ 0 comentarii

„Bună seara. Iertați-mă, vă rog. Aici e casa de odihnă La trei brazi?”. Aceasta este prima replică rostită în limba română, de un actor profesionist, pe o scenă din Arad. Se întâmpla în 4 noiembrie 1948, atunci când se ridica prima cortină peste spectacolul „O zi de odihnă” de Valentin Kataev.

„ Am depășit de ceva vreme borna celor 70 de ani de la aceast moment atât de important pentru teatrul arădean. O cifră care ne bucură și ne responsabilizează în același timp. Din păcate, anul acesta, situația pandemică actuală ne pune în imposbilitatea de a marca așa cum se cuvine această aniversare. Ne dorim ca vremurile să se îndrepte, iar în viitor să sărbătorim teatrul arădean așa cum merită: cu aplauze și cu săli pline.” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

Spectatorii arădeni sunt invitați în această seară să se bucure, împreună cu actrițele Angela Petrean Varjasi, Roxana Sabău și Mariana Tofan, de una dintre cele mai longevive producții teatrale: spectacolul „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu.  Spectacolul începe la ora 18.00.