Stire

Prefectul Toth Csaba: „Încurajez femeile care devin victime ale violenței, sau se simt în pericol, să apeleze cu încredere la autorități”

25.11.2021 ⋅ 0 comentarii

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați organizează o serie de evenimente dedicate campaniei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor, marcându-se astfel o serie de 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor, ce se derulează în fiecare an, între 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor) și 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului).

Ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în anul 2000, prin Rezoluția nr. A/RES/54/134, un instrument juridic prin care guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violenței asupra femeilor.

„Susțin demersurile Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați prin care se dorește atragerea atenției opiniei publice și a factorilor de decizie asupra problemei violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. Încurajez femeile care devin victime ale violenței, sau se simt în pericol, să apeleze cu încredere la autorități de la primele semne de abuz, atât la organele locale de ordine publică, prin apel la 112, cât și la specialiștii Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, care pot fi găsiți la numărul 0800.500.333, apelabil gratuit, număr unic la nivel național destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane”, transmite prefectul Toth Csaba.

Pentru a marca prima zi a Campaniei, respectiv Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, fundalul paginii de intrare a site-ului Instituției Prefectului – Județul Arad are culoarea portocaliu. Mai multe detalii privind acțiunile organizate de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați pot fi regăsite pe pagina web a instituției, anes.gov.ro.

    

    

fashiondays.ro