Stire

CCIA Arad pregăteşte un nou curs de Formator

06.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad va organiza în perioada ianuarie – martie 2022, cursul autorizat de FORMATOR, COD COR 242401.

Programul se adresează persoanelor cu studii superioare, interesate de training, dezvoltare profesională, resurse umane, psihologie şi pedagogie şi care fie doresc să livreze traininguri către alte persoane, fie doresc să se dezvolte personal și profesional.

Cursul se va desfășura în zilele de luni și joi, în intervalul orar 17:00-21:00.
„Profesia de formator presupune responsabilitate în lucrul cu oamenii. Un trainer adevărat trebuie să inspire, să motiveze și să capteze atenția celor care îl ascultă”, precizează arh. Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.

Certificatul de absolvire se eliberează însoțit de suplimentul descriptiv cu competențele profesionale dobândite:

  • Pregătirea formării
  • Realizarea activităților de formare
  • Evaluarea formării
  • Aplicarea metodelor și tehnicilor speciale de formare
  • Marketing-ul formării
  • Proiectarea programelor de formare
  • Organizarea programelor și a stagiilor de formare
  • Evaluarea, revizuirea și asigurarea calității programelor și a stagiilor de  formare

“Cursanții vor beneficia de un program dinamic susținut de lectori autorizați, iar la final, absolvenții vor fi certificați ca FORMATOR de competențe profesionale”, declară prof. Carmen Crişan, manager al Departamenului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad.

La curs pot participa: managerimanageri de resurse umaneresponsabili cu formarea într-o organizațieactuali și viitori formatori, cadre didactice, psihologi, membrii ONG sau orice altă persoană interesată să obțină o certificare pentru ocupația de FORMATOR

Documente necesare înscrierii:

1.     Copie a buletinului / Cărții de identitate.

2.     Copie a certificatului de naștere.

3.     Copie a certificatului de căsătorie.

4.     Copie a diplomei de licență.

Discount-uri oferite:

1.      Discount-ul  de fidelizare, oferit membrilor CCIA Arad – 10%.

2.      Discount-ul legat de numărul participanților dintr-o companie/instituție – 10% dacă se înscriu mai mult de 2 angajați.

NOTĂ: Reducerile nu se cumulează.

Pentru o organizare eficientă vă rugăm să confirmați înscrierea dumneavoastră la curs, la adresa de email carmen.crisan@ccia-arad.ro.  Detalii suplimentare la telefon: 0730.188.299.


 

fashiondays.ro