Un „șofer” român a prezentat un permis fals la frontieră

10.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au verificat actele unui cetăţean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

Sâmbătă, 08.01.2022, în jurul orei 09.15, la PTF Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Belgia.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Cehia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere. Ca urmare a celor constatate, în cauză se derulează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.

 


 

fashiondays.ro