Stire

Proiectele comunei Dieci, tema întâlnirii de ieri dintre edili şi preşedintele CJA

19.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Comuna Dieci are o serie de proiecte pregătite pentru anul 2022. Primarul Ștefan Galea și viceprimarul Florin Bogdan au avut, ieri, o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru a discuta proiectele pentru care au solicitat susținerea financiară a administrației județene.

„Am solicitat cofinanțare de la Consiliul Județean pentru extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 10 kilometri în localitățile Dieci, Revetiș și Crocna, amenajarea unei piste de biciclete în Dieci, asfaltarea a cinci kilometri de străzi, precum și finalizarea construcției noii capele mortuare din Dieci”, a declarat viceprimarul comunei Dieci, Florin Bogdan.

„Pe lângă sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, am identificat și alte surse de finanțare, precum Programul Național «Anghel Saligny», Compania Națională de Investiții sau Administrația Fondului pentru Mediu, pentru că avem în plan multe proiecte de dezvoltare în comuna noastră. Una dintre priorități o reprezintă construirea unui dispensar în Dieci format din trei cabinetele medicale (oftalmologie, stomatologie și medicină internă) și un centru de recoltare pentru analize. Proiectul este depus la Compania Națională de Investiții. De asemenea, mai avem prevăzute în strategia pentru anul 2022 înființarea rețelei de canalizare în Dieci, reabilitarea instalațiilor termică și electrică la Școala Generală Dieci și anveloparea unui bloc de locuințe, respectiv construirea unei capele mortuare și în localitatea Crocna și reabilitarea căminului cultural din Crocna”, a declarat primarul comunei Dieci, Ștefan Galea.

Președintele Iustin Cionca a subliniat: „În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, am discuții frecvente cu primarii din județ, iar în această perioadă, în care muncim la bugetul pentru anul 2022, comunicarea cu aceștia este cu atât mai importantă. Sunt partenerul proiectelor care schimbă în bine calitatea vieții într-o comunitate. Comuna Dieci reprezintă pentru Consiliul Județean unul din punctele strategice de dezvoltare a rețelei rutiere din nordul județului. Am modernizat drumul județean Gurahonț-Dieci-Buteni, un tronson de 22 de kilometri care nu a fost niciodată asfaltat, iar pe Dieci-Laz-Dezna, un drum în lungime de 11,3 kilometri, care nu a fost niciodată asfaltat în totalitate, lucrările de modernizare sunt în desfășurare. Am transformat astfel comuna Dieci într-un punct de tranzit între Valea Mureșului și comuna Moneasa, pe ruta Julița-Mădrigești-Gurahonț-Dieci-Dezna-Moneasa”.


 

fashiondays.ro