Local Stire

Ce lucrări la Arena Francisc Neuman au fost cuprinse în bugetul municipalităţii de anul acesta

26.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, fan declarat al echipei UTA, şi viceprimarul Lazăr Faur, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL, au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, despre investiţiile la Arena Francisc Neuman care au fost cuprinse în bugetul de anul acesta al municipalităţii. Asta, în condiţiile în care se doreşte ca stadionul să fie omologat pentru a organiza şi meciuri internaţionale.

Suma alocată anul acesta pentru lucrări la stadion se ridică la un milion de euro. „Sunt un iubitor al sportului și întotdeauna mi-am dorit ca acest stadion să poată organiza meciuri internaționale”, a declarat Sergiu Bîlcea, care a vorbit apoi despre disponibilitatea echipei de conducere a Federației Române de Fotbal de a veni la Arad pentru omologarea stadionului, atunci când acest lucru va putea fi realizat. „Echipa politică va bugeta aceste cheltuieli, iar executivul are datoria să implementeze schimbările”, a mai spus Bîlcea.

În continuare, viceprimarul Lazăr Faur a prezentat pe scurt ceea ce își propun autoritățile să facă anul acesta la stadion. „Ne dorim înlocuirea gazonului cu unul hibrid, care să fie mai rezistent dar și eficient din punct de vedere economic, durata de viață a unui gazon hibrid fiind de opt-zece ani. E nevoie și de modernizarea instalației de sonorizare, lucrare care nu presupune o perioadă de timp la fel de lungă cum presupune înlocuirea gazonului. Trebuie, de asemenea să mărim puterea electrică instalată, avem un necaz și cu infiltrațiile, cu apa care ajunge la parter. E o problemă mai grea, dar nu imposibil de rezolvat, având în vedere că există o diferență de nivel între parter și zona 0 de oraș. Mai avem de rezolvat o problemă de ventilație la tribuna principală și una de conectare la instalația de transmisiune în direct”, a spus viceprimarul Lazăr Faur. Acesta a ținut să precizeze că suma de un milion de euro a fost alocată într-o primă fază, urmând ca investițiile să fie continuate și anul viitor.


 

fashiondays.ro