Stire

Presiuni pentru deblocarea unor lucrări care creează prejudicii pentru sute de familii

19.05.2022 ⋅ 0 comentarii


O lucrare cu multe probleme, o întârziere și foarte mult disconfort creat cetățenilor a fost vizitată de viceprimarul Lazăr Faur, deputatul Sergiu Bîlcea și jurnaliști, la blocul cu peste 140 de apartamente de pe Bulevardul Revoluției, bl. 26-38. De față au fost și cetățenii nemulțumiți, care s-au confruntat cu constructorul.


„Este un bloc mare, cu 146 de apartamente, la care facem reabilitare termică, refacerea fațadelor, acoperișului, lucrări de termoizolație și înlocuirea acoperișului, în valoare de 3,5 milioane de lei. Lucrarea a început în octombrie 2020 și trebuia, cu toate prelungirile de rigoare să fie finalizată până în martie anul acesta. Este cel mai problematic șantier din cele 20 deschise, pentru că aici constructorul nu reușește să se mobilizeze. Sunt total nemulțumit, am avut nenumărate întâlniri, acordăm penalizări pentru că s-au realizat doar jumătate din lucrări. Mă mir că oamenii mai rezistă, în decembrie erau cu balcoanele descoperite. Geamurile sunt neconforme, un subcontractor al firmei nu își face treaba pe partea de tâmplărie. Următorul pas este să mergem cu locatarii la această firmă. Mă aștept la altă formă de mobilizare și responsabilizare, să nu îi mai ținem pe oamenii de aici într-o situație de acest fel. Lângă bloc, o altă firmă lucrează la reabilitări pentru CET și sunt probleme și ai legat de mobilizarea muncitorilor”, a spus Lazăr Faur.


„Îl felicit pe Lazăr Faur că își asumă aceste probleme ale administrației, că merge și acolo unde nu merg bine lucrurile. Suntem în centru și aici dorim ca bulevardul central să intre la modernizat, dar ne întrebăm ce se va întâmpla acolo dacă nu putem gestiona o lucrare mică de acest tip. Trebuie să avem o rezolvare aici”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea. Acesta a cerut măsuri pentru finalizarea lucrărilor cât mai repede, pentru a nu lăsa cetățenii cu lucrările neterminate.


Ferestre puse de patru ori, infiltrații de ploaie în apartamente, schele la geamuri de ani de zile sunt realitățile de pe șantier. Constructorul confruntat cu problemele și cu cetățenii a spus că are o decizie de luat și că fie va rezilia contractul asumându-și consecințele, fie va finaliza lucrările până în toamnă. Lazăr Faur a promis că va fi în continuare prezent pe șantier până când se vor rezolva problemele cetățenilor.  


 


 


fashiondays.ro